Din 28 februarie 2026, ziua în care fluxurile de gaze din Israel au fost oprite în urma începerii campaniei împotriva Iranului și a daunelor aduse infrastructurii energetice, Orientul Mijlociu a trecut practic printr-un experiment real în materie de securitate energetică. Cele două țări cele mai afectate de întrerupere, Iordania și Egiptul, s-au confruntat cu un șoc brusc al aprovizionării, scrie calcalistech.com.
Cu toate acestea, pe măsură ce trec săptămânile, devine clar că punctele lor de plecare și capacitatea de a absorbi lovitura sunt fundamental diferite. În timp ce Amman se bazează pe un sistem de rezervă construit cu grijă de-a lungul unui deceniu, Cairo se confruntă cu o criză multidimensională în care deficitul de energie electrică, constrângerile valutare și scăderea producției interne se combină într-o amenințare tangibilă la adresa stabilității economice și sociale.
Pentru Regatul Hașemit, impactul este amplificat de dependența sa profundă de gazele naturale pentru generarea de electricitate. Conform cifrelor din 2024 de la Compania Națională de Energie Electrică a Iordaniei (NEPCO), centralele electrice ale regatului au consumat aproximativ 344 de milioane de metri cubi de gaz pe zi (MMcf/d), ceea ce face ca gazele naturale să fie sursa a 68% din producția de electricitate. Având în vedere că mai mult de jumătate din această aprovizionare depinde de gazul israelian, oprirea de la sfârșitul lunii februarie ar fi trebuit, teoretic, să arunce țara într-o criză energetică severă.
Cu toate acestea, Iordania a demonstrat o gestionare disciplinată a crizelor. Cheia constă în terminalul de import de gaze naturale lichefiate (GNL) din Aqaba, terminalul Sheikh Sabah. Unitatea plutitoare de stocare și regasificare (FSRU) staționată acolo permite regatului să importe GNL de pe piețele globale și să îl introducă în rețeaua națională într-un timp scurt. Măsurile anunțate de ministrul Energiei, Saleh Al-Kharabshah, reflectă un răspuns coordonat: mutarea unor părți din sectorul energetic către păcură și motorină, utilizarea rezervelor strategice care rămân intacte și asigurarea livrărilor continue de GNL, cu încărcături care sosesc pe parcursul lunii martie și sunt așteptate în aprilie.
Această rezistență, însă, vine cu un cost semnificativ. Iordania plătește o primă pentru independența energetică. Prețurile spot ale gazelor au crescut de la aproximativ 7 dolari la aproximativ 25 de dolari pe milion de BTU, ceea ce se traduce printr-o povară suplimentară de aproximativ 4 milioane de dolari pe zi pentru bugetul statului. Lunar, aceasta se ridică la aproximativ 120 de milioane de dolari, o presiune substanțială, în special pe măsură ce veniturile din turism și logistică scad pe fondul tensiunilor regionale. Sectorul industrial este, de asemenea, sub presiune, fabricile fiind obligate să schimbe combustibilii, raportând creșteri ale costurilor de producție de până la 40%, ceea ce subminează competitivitatea exporturilor.
Ca parte a răspunsului său pe termen lung, Iordania accelerează dezvoltarea zăcământului de gaze Ar-Risha din estul țării. Deși producția actuală, de aproximativ 2,5 milioane de
metri cubi pe zi, este neglijabilă în comparație cu cererea națională, obiectivul de 20 de milioane de metri cubi pe zi semnalează o schimbare strategică: reducerea dependenței de conductele transfrontaliere în favoarea resurselor interne.
Egiptul este prins într-o furtună perfectă
Dincolo de graniță, situația din Egipt este semnificativ mai gravă. Țara a intrat în criza actuală deja sub presiune economică și energetică. Producția internă de gaze, care poziționa cândva Egiptul ca un exportator major, a fost în scădere constantă, de la 49,37 miliarde de metri cubi în 2024 la doar 42,34 miliarde de metri cubi în 2025. Deteriorarea principalelor zăcăminte mediteraneene, condusă de Zohr, care s-a confruntat cu provocări tehnice precum infiltrațiile de apă, a făcut din gazul israelian o componentă critică a sistemului electric egiptean.
Scara dependenței este clară: numai în ianuarie 2026, Egiptul a importat 802 milioane de metri cubi de gaze din Israel, o parte substanțială din aprovizionarea unui sector al energiei electrice care este dependent de gaze în proporție de 82%. Când fluxurile s-au oprit, deficitul a fost imediat. Răspunsul prim-ministrului Mostafa Madbouly a fost mai agresiv decât cel al Iordaniei, reflectând urgența situației. Factura lunară de import de energie a Egiptului a crescut de la 560 de milioane de dolari la 1,65 miliarde de dolari, punând o presiune imensă asupra rezervelor valutare și crescând riscul de neplată.
Pentru a evita revenirea la întreruperi de curent pe scară largă, guvernul a implementat măsuri stricte legate de cerere. Magazinele și centrele comerciale se închid la ora 21:00, iluminatul stradal a fost redus, iar birourile guvernamentale se închid mai devreme. Aceste măsuri nu sunt doar economice, ci și politice, semnalând publicului că statul conservă fiecare kilowatt.
De asemenea, Cairo a accelerat rambursarea datoriilor către companiile energetice străine. Datoriile restante au scăzut de la 6,1 miliarde de dolari în 2024 la 1,3 miliarde de dolari astăzi, în efortul de a încuraja firme precum ENI și BP să continue să investească în explorare. Cu toate acestea, pe fondul războiului cu Iranul și al riscului regional sporit, noile investiții par din ce în ce mai incerte. Chiar și acordul Egiptului cu Qatarul de a furniza 24 de încărcături de GNL este amenințat după ce QatarEnergy a declarat forță majoră în urma avarierii instalațiilor sale din Golf.
Trei concluzii strategice
Criza aduce trei concluzii cheie pentru viitorul energiei în Orientul Mijlociu. În primul rând, infrastructura GNL a Iordaniei s-a dovedit a fi un atu strategic esențial. În ciuda costului său, aceasta a permis țării să mențină stabilitatea rețelei și să evite perturbările sociale.
În al doilea rând, vulnerabilitatea Egiptului subliniază riscurile dependenței excesive de un singur furnizor extern. Fără a inversa declinul producției interne, Egiptul va rămâne expus piețelor globale volatile ale GNL, cu implicații pe termen lung pentru creșterea industrială.
Implicația mai largă este o slăbire a viziunii pentru un hub regional de gaze bazat pe cooperarea israeliano-arabă. În perioadele de conflict pe mai multe fronturi, conductele devin fie ținte militare, fie puncte de sprijin geopolitic. Drept urmare, țările pot prioritiza din ce în ce mai mult investițiile în energia regenerabilă și producția internă, chiar și la costuri mai mari pe termen scurt.
Privind în perspectivă, adevăratul test va sosi în vara anului 2026. Dacă conflictul cu Iranul continuă în lunile mai calde, cererea de energie electrică atât în Egipt, cât și în Iordania ar putea crește cu 30%-40% din cauza nevoilor de aer condiționat. Iordania s-ar putea confrunta cu o alegere între creșterea tarifelor și extinderea deficitului fiscal, în timp ce Egiptul riscă închideri industriale pe scară largă, care ar putea afecta creșterea PIB-ului timp de ani de zile.
În timp ce Iordania a reușit să mențină o stabilitate relativă prin pregătire și investiții, Egiptul câștigă efectiv timp prin măsuri de urgență. Ambele țări se confruntă acum cu aceeași realitate: fără gazul israelian, trebuie să își reproiecteze rapid sistemele energetice în condiții de conflict continuu.
Comentează