După 17 ani de război în Afganistan, americanii de rând sunt pesimişti cu privire la implicarea SUA în această ţară confruntată cu un conflict sângeros cu talibanii şi mai nou cu gruparea jihadistă Statul Islamic, care s-a infiltrat în ultimul timp pe teritoriul afgan, potrivit unui studiu recent realizat de Centrul de cercetare Pew, citat joi de Xinhua preluată de Agerpres.
Aproximativ 49% din persoanele adulte din SUA consideră că Statele Unite 'au eşuat în general' în atingerea obiectivelor lor în Afganistan, conform sondajului publicat săptămâna trecută pe site-ul Pew.
Potrivit aceluiaşi sondaj, circa 35% dintre persoanele chestionate au apreciat că SUA au reuşit în misiunea lor în cea mai mare parte.
În sondajele realizate în 2014 şi 2015, opiniile cu privire la misiunea Statelor Unite în Afganistan au fost de asemenea mai mult negative decât pozitive, indică Pew.
În cadrul sondajelor realizate între 2009 şi 2011, atunci când americanii au fost întrebaţi dacă Statele Unite vor reuşi sau nu să-şi atingă obiectivele în Afganistan, majoritatea a declarat că misiunea SUA va fi încununată cu succes, mai arată Centrul Pew.
Dar, între timp s-a diminuat procentul americanilor care apreciază că decizia Washingtonului de a recurge la forţă în Afganistan a fost una corectă.
De asemenea, potrivit Centrului Pew, republicanii au exprimat în mod constant mai mult sprijin decât democraţii faţă de decizia de a se recurge la forţă în Afganistan, deşi în ultimul deceniu sprijinul pentru această idee a scăzut în ambele tabere.
Statele Unite au declanşat un 'război împotriva terorismului' în Afganistan la puţin timp după atacurile de la 11 septembrie 2001, care au fost revendicate de reţeaua teroristă Al Qaida, al cărei lider de atunci, Osama ben Laden, se ascundea la acea vreme pe teritoriul afgan.
Intervenția SUA în Afganistan a fost un eșec, consideră jumătate dintre americani
București
13°C
Articole Similare

651
A treia rachetă lansată de Iran spre Turcia. Mesajul ministrului turc al Apărării
651

1.340
Donald Trump, discuție secretă cu puternicii lideri ai G7: Iranul este pe punctul de a se preda
1.340

21
Nepalul se pregătește pentru o criză energetică - Buteliile cu gaz se vând pe jumătate goale
21

1.883
VIDEO Explozie înaintea unui marș tradițional la Teheran - Președintele îndemnase populația să participe
1.883

6.925
Butoiul cu pulbere al Balcanilor stă să bubuie: Președintele Serbiei se pregătește de război. Un nou conflict major la granița României
6.925

1.812
Războiul dintre Pakistan și Aganistan se intensifică - Bombardamente la Kandahar
1.812

4.817
VIDEO Războiul ajunge în inima Dubaiului: Explozii și incendii după ce o dronă kamikaze a lovit districtul financiar al orașului
4.817

1.591
Motivul pentru care prețul aurului are o evoluție ciudată, imediat după ce a început războiul din Orientul Mijlociu
1.591

160
GPS-ul a luat-o razna în zona Golfului din cauza războiului - Maşini poziţionate în mare sau vapoare pe uscat. Oamenii au început să citească, din nou, indicatoarele rutiere
160

1.866
Blocaj în Ormuz, undă de șoc în energie: Petrolul devine armă geopolitică, lumea intră în regim de urgență
1.866

122
Coreea de Nord a acuzat Japonia că plănuieşte o invazie: 'Este evident'
122

88
IDF susține că situri de fabricare a armelor și sediile organismelor regimului au fost atacate în cadrul atacurilor asupra Iranului
88

8.873
VIDEO A început nebunia în Iran: Israelul lansează o mare ofensivă. Trump anunță prăpădul: Fiți atenți ce se întâmplă astăzi!
8.873

















Comentează