Chelsea şi Manchester City ar fi ajuns la o înţelegere pentru transferul internaţionalului englez Raheem Sterling la gruparea londoneză, a informat duminică presa sportivă britanică, scrie AFP, potrivit Agerpres.
Jucătorul de 27 de ani, care ar trebui să semneze un contract pe cinci ani şi cu un sezon opţional, ar fi astfel primul "recrut" al "epocii" Todd Boehly, omul de afaceri american care a cumpărat Chelsea împreună cu un consorţiu de investitori la sfârşitul lunii mai. În prezent, el preia şi rolul de director sportiv interimar în noua organigramă a clubului.
Potrivit Sky, clubul londonez ar urma să beneficieze de serviciile atacantului englez (77 de selecţii) pentru 47,5 milioane de lire sterline (56,1 milioane de euro), în timp ce BBC a anunţat un transfer de 50 de milioane de lire sterline (59,1 milioane de euro) cu bonusuri.
Chelsea speră că formalităţile vor fi finalizate la timp pentru ca Sterling să participe la turneul din pre-sezon din Statele Unite.
Jucător cheie în primii ani ai lui Pep Guardiola la City, Sterling a marcat 131 de goluri în 337 de apariţii pentru Manchester City, alături de care a câştigat 4 titluri în Premier League.
Dar locul său de titular a fost din ce în ce mai ameninţat de semnarea lui Jack Grealish pentru un record de 100 de milioane de lire sterline anul trecut, precum şi de apariţia lui Phil Foden.
City s-a întărit deja din punct de vedere ofensiv odată cu sosirea norvegianului Erling Haaland şi a argentinianului Julian Alvarez.
Internaţionalul englez Raheem Sterling (Manchester City), aproape de un transfer la Chelsea
Explorează subiectul
Articole Similare

713
Moment istoric - UE s-ar putea extinde în nordul extrem: Țara care pregătește un referendum
713

57
Atac într-un tren din Germania - Circulatia a fost perturbată
57

1.588
Rareș Bogdan îi dă dreptate lui Donald Trump în scandalul care a aruncat SUA în aer: „Metodic, ca să priceapă toată lumea”
1.588

28
Cercetătorii chinezi au dezvoltat un model AI care procesează date stelare furnizate de telescoape diferite
28

79
Scandalul Pegasus bubuie în Polonia - Foști șefi ai serviciilor secrete poloneze acuzați de utilizarea de programe spion israeliene
79

931
VIDEO „O schimbare profundă în cultura religioasă” - A fost creat robotul călugăr care poate ține predici și oferi sfaturi spirituale
931

59
Zeci de kilometri de drumuri de pe teritoriul ucrainean, protejate cu plasă anti-drone
59

1.867
Dosarele Epstein: Bill Gates recunoaşte că a avut aventuri cu două rusoaice
1.867

38
Trezoreria SUA a emis noi sancțiuni legate de Iran
38

40
Dosarul nuclear - Donald Trump încă preferă soluţia diplomatică cu Iranul, anunță JD Vance
40

2.629
Acuzații dure la adresa lui Trump: Președintele SUA 'i-a întins covorul roșu' lui Putin și a afectat șansele Kievului în război, potrivit Ministrul german al Apărării
2.629

111
Situație tensionată în Orientul Mijlociu - Australia le-a cerut familiilor diplomaţilor săi să părăsească Israelul şi Libanul
111

1.534
Plan de rezervă - Arabia Saudită se pregătește pentru un atac american asupra Iranului
1.534

















Comentează