Curtea de Apel (CA) Alba Iulia, care s-a pronunţat luni în dosarul "Danileţ-CSM", a apreciat că argumentele aduse de judecătorul din Cluj nu au fost în măsură să justifice aparenţa de nelegalitate a actului administrativ atacat de acesta, astfel că, a opinat instanţa, cerinţa cazului bine justificat nu este îndeplinită în cauză.
Motivarea deciziei de respingere a cererii depuse de Cristi Danileţ în care acesta solicita suspendarea deciziei Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) prin care a fost, în 14 decembrie 2021, suspendat până la judecarea pe fond a deciziei din 13 decembrie 2021 privind excluderea sa din magistratură, a fost dată în aceeaşi zi publicităţii de către CA Alba Iulia, transmite Agerpres.
În cererea sa, reclamantul a menţionat că a formulat plângere prealabilă şi că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru suspendarea actului administrativ, acesta susţinând că "existenţa cazului bine justificat este îndeplinită prin prisma faptului că măsura suspendării din funcţie (...) trebuia dispusă prin hotărârea de soluţionare a acţiunii disciplinare (HCSM nr. 28J/13.12.2021), în componenţa CSM specifică soluţionării acţiunilor disciplinare".
În esenţă, Danileţ a opinat că sancţiunea suspendării din funcţie a fost aplicată printr-un act administrativ, într-o procedură paralelă, ce eludează prescripţiile legale specifice răspunderii disciplinare.
Cu privire la existenţa pagubei iminente, Danileţ a arătat că suspendarea executării Hotărârii CSM din 14 decembrie 2021 este justificată atât de "împrejurări de ordin subiectiv, ce vizează situaţia personală a sa şi a membrilor de familie, cât şi de împrejurări de ordin obiectiv, ce vizează situaţia actului de justiţie, afectat de măsura dispusă prin hotărârea contestată".
Potrivit motivării CA Alba Iulia, instanţa a reţinut "că argumentele aduse de reclamant nu au fost în măsură să justifice aparenţa de nelegalitate a actului administrativ atacat astfel că cerinţa cazului bine justificat nu este îndeplinită în cauză".
"În ceea ce priveşte condiţia pagubei iminente, aceasta presupune producerea unui prejudiciu material viitor şi previzibil, greu sau imposibil de reparat. (...) Indemnizaţia lunară de judecător este singura sa sursă de venit din care trebuie să asigure (...) Rezultă astfel că reclamantul are obligaţii financiare lunare în cuantum aproximativ de (...), pe care nu le va mai putea onora ca urmare a dispunerii suspendării din funcţia de judecător, riscând chiar să fie evacuat din imobilul în care locuieşte, ca urmare a neplăţii chiriei lunare. (...) Având în vedere că reclamantul a demonstrat prin probele administrate că este pus în imposibilitate de a-şi onora obligaţii legale de întreţinere, respectiv obligaţii contractuale locative, Curtea apreciază că, raportat la dificultatea accesului pe piaţa de muncă pentru o perioadă provizorie, cerinţa producerii unui prejudiciu material greu de reparat este îndeplinită astfel că exigenţe art. 2 alin. 1 lit.ş) din Legea 554/2004 sunt întrunite, paguba iminentă fiind demonstrată. Însă, având în vedere caracterul cumulativ al celor două condiţii şi împrejurarea că cerinţa cazului bine justificat nu este satisfăcută în cauză, Curtea urmează că nu sunt întrunite exigenţele art. 14 din Legea 554/2004, astfel că urmează să respingă ca neîntemeiată cererea de suspendare formulată de reclamant", se arată în motivare.
CA Alba Iulia a respins luni ca neîntemeiată cererea depusă de judecătorul Cristi Danileţ în care acesta solicita suspendarea deciziei Consiliului Superior al Magistraturii prin care a fost, în 14 decembrie 2021, suspendat până la judecarea pe fond a deciziei din 13 decembrie 2021 privind excluderea sa din magistratură.
"Respinge ca neîntemeiată cererea formulată de reclamantul Danileţ Cristi Vasilică în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, cu sediul în Bucureşti, Calea Plevnei nr. 141B, sector 6 prin care se solicită suspendarea, până la pronunţarea instanţei de fond, a executării Hotărârii nr.1537 din 14 decembrie 2021, adoptate de Consiliul Superior al Magistraturii - Secţia pentru judecători", se arată în soluţia pe scurt.
Decizia CA Alba Iulia poate fi atacată cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul CA Alba Iulia ca urmare a unei decizii de strămutare pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
În 13 decembrie 2021, Secţia pentru judecători în materie disciplinară a CSM a decis excluderea din magistratură a judecătorului Cristi Danileţ, de la Tribunalul Cluj, pentru manifestări pe care le-ar fi avut pe mai multe reţele de socializare. Danileţ susţine că excluderea sa din magistratură a fost decisă de CSM pentru două filmuleţe publicate pe Tik Tok, care nu au legătură cu justiţia şi profesia de magistrat, ci se referă la viaţa privată.
În 14 decembrie 2021, CSM a adoptat o hotărâre privind suspendarea judecătorului până la finalizarea dosarului privind excluderea lui Danileţ. Judecătorul a solicitat suspendarea, până la pronunţarea instanţei de fond, a executării acestei decizii din 14 decembrie.
Instanța a motivat deja refuzul de a-l pune pe Danileț înapoi în funcție: Judecătorul nu a adus argumente legale convingătoare
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

571
Cristina Chiriac, la interviul pentru funcția de procuror general: 'Nu pretind că am toate cunoștințele'. Cum explică milionul de euro din declarația de avere
571

30
Angajator în construcţii, amendat cu 80.000 de lei pentru muncă 'la negru'
30

1.836
VIDEO De la 4,8 lei la fermă la peste 17 lei în magazin: ministrul Agriculturii cere verificări urgente pe piața cărnii de porc
1.836

3.137
DOCUMENT Șoc în Legea bugetului: Nu sunt prevăzuți integral banii pentru pensionari și pentru copiii cu handicap
3.137

34
Cuplu reținut de polițiști după ce ar fi încercat să cumpere telefoane de lux cu 4.000 de euro falși
34

904
Budăi critică măsurile Guvernului: 'Pentru unii, orice ajutor pentru oameni este pomană. În schimb, taxele mai mari pentru toți se numesc reforme'
904

105
Noi instalații îngropate ilegal descoperite pe plajele din Năvodari. Autoritățile extind controalele
105

53
Echipamente electronice în valoare de 52.000 lei, furate dintr-o maşină lăsată deschisă
53

5.404
Mama lui Ilie Bolojan rupe tăcerea: 'Nu demisiona la cererea PSD-ului!' / 'El o făcut Oradea Parisul României'. Ce spune despre copilăria premierului
5.404

6.500
O nouă 'schemă Nordis' descoperită în Capitală: Imperiu imobiliar ridicat dintr-o fraudă de milioane, pus 'la pământ' de ANAF
6.500

185
Cine a fost Iulian Vrabete - Basistul legendar al trupei Holograf
185

53
S-a dat drept evaluator al unei companii internaționale și a păgubit victimele cu peste 100.000 de euro
53

62
Trafic blocat pe DN 23, după un accident cu trei răniţi între un autoturism şi un utilaj agricol
62

















Comentează