Instalație de brad, cauza unui incendiu la Năvodari: zeci de persoane au ieșit din imobil

Autor: Meilă Emilia-Alexandra

Publicat: 26-12-2025 20:57

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Un incendiu s-a produs, vineri seară, la instalaţa de brad aflată pe balconul unui apartament din Năvodari, iar în momentul în care pompierii au sosit la faţa locului au constatat că 26 de persoane, printre care şi trei copii, au ieşit din imobil. De asemenea, două persoane adulte au suferit atac de panică şi au fost asistate medical, potrivit news.ro.

Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobroge au anunţat că pompierii au fost solicitaţi să intervină, vineri seara, la un incendiu produs într-un apartament din Năvodari. La locul respectiv s-au deplasat trei maşini de stingere, o autoscară şi un echipaj de prim-ajutor.

”Fumul provenea de la o instalaţia de brad aflată pe balconul apartamentului, situat la etajul patru, cu suprafaţa de patru metri pătraţi. S-au autoevacuat un număr de 26 de persoane (23 adulţi şi 3 minori) conştienţi, cooperanţi”, au transmis pompierii.

Ei au precizat că două persoane adulte au fost asistate medicale după ce au suferit atac de panică.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri