Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti solicită suplimentarea cu 779 a numărului de posturi în educaţie, în contextul trecerii creşelor în subordinea Ministerului Educaţiei.
Ministrul Sorin Cîmpeanu a declarat luni, cu ocazia inaugurării unei grădiniţe în Sectorul 3, că o parte din numărul de posturi poate fi suplimentat deja, dar şi că urmează să fie iniţiată o hotărâre de Guvern în acest sens.
"Pentru a acoperi tot necesarul preluării creşelor în sistemul de învăţământ a fost nevoie de un număr de 779 de posturi, solicitare pe care am adresat-o ministerului, la care am primit răspuns că le vom primi în cel mai scurt timp. Domnul secretar de stat Sorin Ion, la ultima întâlnire pe care am avut-o pentru a analiza începerea anului şcolar şi situaţia relocării şi reabilitării instituţiilor de învăţământ din Bucureşti - întâlnire la care a participat şi domnul prefect - am fost asiguraţi de atunci de deschiderea ministerului pentru a acoperi necesarul de personal", a spus inspectorul şcolar general Vlad Florentin Drînceanu, prezent la inaugurarea grădiniţei.
Sorin Cîmpeanu a declarat că în scurt timp va fi iniţiată o hotărâre de Guvern şi a subliniat că este necesară suplimentarea numărului de posturi, în contextul preluării creşelor de la primării, dar şi al apariţiei unor noi instituţii de învăţământ.
"Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti a făcut deja această solicitare. A cerut 700 de posturi per total Bucureşti. O parte le avem, iar pentru cele pe care nu le avem, în foarte scurt timp vom iniţia o hotărâre de Guvern şi sunt absolut convins că va fi adoptată în Guvern această hotărâre prin care va creşte numărul de posturi. Va creşte numărul de posturi în educaţie, pentru că, iată, avem creşe noi, grădiniţe noi şi pentru că un număr important de creşe a fost preluat de la primării în sistemul de educaţie. Pentru toate aceste lucruri e nevoie de suplimentarea numărului de posturi. Aceia care întreabă de ce ce e nevoie de suplimentarea numărului de posturi în sistemul bugetar, le răspund în acest fel: pentru ca aceste creşe şi grădiniţe să fie funcţionale. (...) Aceia care nu înţeleg acest lucru pot fi invitaţi să facă voluntariat, dacă consideră că sunt prea multe posturi în sistemul bugetar. Sigur, trebuie să aibă şi calificarea necesară", a spus Cîmpeanu.
Inspectoratul Şcolar Bucureşti solicită suplimentarea cu 700 a numărului de posturi în educaţie, în contextul preluării creşelor
Explorează subiectul
București
2°C
Articole Similare

119
Ilie Bolojan e nimicit după ce mama sa a dat interviu în presă ca să îl apere: Liderii care permit asta sunt niște nulități
119

475
Tribunalul București retrimite la DNA dosarul „Complexul Caraiman”. Instanța: rechizitoriul nu permite stabilirea clară a acuzației
475

4.100
Alertă în România, oamenii au sunat la 112 speriați că a început războiul în țară! Ce erau, de fapt, bubuiturile pe care le-au auzit
4.100

1.146
Alertă de poluare în lacul Vidraru: A fost convocat Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă
1.146

1.381
VIDEO Ilie Bolojan pune presiune pe ministrul Muncii cu salarizarea unică: Trebuie făcut la modul serios pentru a așeza structura de cheltuieli a statulu
1.381

21
Unelte de capturat sturion, ridicate de inspectorii Administraţiei Deltei
21

17
Un colegiu lansează o iniţiativă unică – dozator de lapte proaspăt provenit de la ferma şcolii
17

20
Proiect pilot dedicat liceenilor pasionaţi de ştiinţă, lansat de Institutul ELI-NP
20

1.717
Guvernul Bolojan a decis - Salariul minim brut se majorează cu aproape 300 de lei de la 1 iulie
1.717

1.071
FOTO Accident grav pe DN1, în județul Cluj - O fetiță de trei ani și un bărbat, în stop cardio-respirator
1.071

4.043
Premieră în România. Ce mașini sunt la mare căutare. Dacia, Ford sau Mercedes încep să piardă teren
4.043

45
Autoturism lovit de tren în Hunedoara: pompierii acționează la fața locului
45

2.365
Bugetul lui Bolojan intră în Guvern cu scandal: CES s-a rupt în trei, sindicatele acuză „ficțiune fiscală”
2.365

















Comentează