Volumul total al lucrărilor de construcţii a crescut, atât ca serie brută, cât şi ca serie ajustată, în primele şapte luni ale anului, comparativ cu aceeaşi perioadă din 2019, majorarea fiind determinată de activităţile de reparaţii capitale, respectiv de lucrările de întreţinere şi reparaţii curente, relevă datele publicate, miercuri, de Institutul Naţional de Statistică (INS).
Conform statisticii oficiale, în perioada ianuarie - iulie 2020, ca serie brută, volumul lucrărilor de construcţii s-a majorat cu 18,1%, iar pe elemente de structură au avut loc creşteri la lucrările de reparaţii capitale (+48,2%), lucrările de întreţinere şi reparaţii curente (+48%) şi la construcţiile noi (+6,2%). Totodată, pe obiecte de construcţii, ca serie brută, au avut loc creşteri astfel: la lucrările de construcţii inginereşti (+25,5%), clădirile rezidenţiale (+17,2%) şi la clădirile nerezidenţiale (+8,4%).
În acelaşi timp, ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, volumul total al lucrărilor de construcţii a urcat în perioada de referinţă cu 20%, faţă de intervalul similar din 2019. Creşterea este reflectată în volumul lucrărilor de întreţinere şi reparaţii curente (+54,6%), al lucrărilor de reparaţii capitale (+44,6%) şi al lucrărilor de construcţii noi (+8%). De asemenea, pe obiecte de construcţii, seria ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate evidenţiază creşterea volumului construcţiilor inginereşti (+29,1%), clădirilor rezidenţiale (+18,2%) şi al clădirilor nerezidenţiale (+10,9%).
Potrivit sursei citate, în iulie 2020, faţă de iulie 2019, lucrările de construcţii au crescut cu 12,2%, ca serie brută, respectiv cu 12,7% ca serie ajustată.
La nivel comparativ iulie vs iunie 2020, datele INS arată că volumul total al lucrărilor de construcţii a crescut, ca serie brută, cu 4,3%, ca urmare a activităţilor din lucrările de reparaţii capitale (+8,6%), lucrările de întreţinere şi reparaţii curente (+4,9%) şi lucrările de construcţii noi (+3,3%). Pe obiecte de construcţii, seria brută indică creşteri după cum urmează: clădirile nerezidenţiale (+5,6%), clădirile rezidenţiale (+4,2%) şi la construcţiile inginereşti (+3,5%).
În plus, ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, volumul total al lucrărilor de construcţii a crescut în iulie 2020 faţă de iunie, cu 4,3%, datorită lucrărilor de întreţinere şi reparaţii curente (+16,9%), lucrărilor de reparaţii capitale (+11,2%) şi lucrărilor de construcţii noi (+1,5%).
În funcţie de obiectele de construcţii, seria ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate a indicat creşteri ale volumului construcţiilor inginereşti (+6,1%), clădirilor rezidenţiale (+4,7%) şi clădirilor nerezidenţiale (+3,1%).
INS: Creştere cu peste 18% a volumului lucrărilor de construcţii, în primele şapte luni
Explorează subiectul
București
12°C
Articole Similare

1
Peste 20 de lideri europeni ai economiei circulare participă la Resource Recovery Summit 2026, la București
1

11
”Bula” de prosperitate continuă din București s-a spart
11

12
INS: Spor natural negativ în ianuarie; Decesele, de două ori mai numeroase decât naşterile
12

14
Guvernul sud-coreean ia în calcul sprijin suplimentar pentru consumatori, pe fondul crizei energetice globale
14

1.720
Războiul din Golf reaprinde o problemă strategică: România nu poate fi grânarul Europei cu hambare goale de îngrășăminte
1.720

54
BNR lansează o reproducere din argint după moneda de 5 lei emisă în 1880
54

29
BVB a deschis pe roşu şedinţa de tranzacţionare de vineri
29

832
Paradox în buget: taxarea băncilor crește, dar statul pierde bani din veniturile BNR
832

24
INS: Pensia medie lunară s-a majorat cu 0,5%, în trimestrul 4
24

26
INS: Câştigul salarial mediu net a scăzut cu 6,7% în ianuarie, la 5.518 lei
26

1.831
Blocaj în Ormuz, undă de șoc în energie: Petrolul devine armă geopolitică, lumea intră în regim de urgență
1.831

83
Cicatricea COVID lovește memoria RAM: prețurile au explodat de cinci ori în câteva luni
83

1.742
Val de scumpiri în România: inflația ajunge la 9,3%, iar Guvernul mizează pe o scădere în 2026. Topul alimentelor care au explodat la preț
1.742

















Comentează