Producţia industrială a crescut cu peste 7% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, pe fondul unui avans mai accelerat al industriei prelucrătoare şi al majorării producţiei de energie, arată datele publicate astăzi de Institutul Naţional de Statistică. Industria reprezintă aproape un sfert din economia românească, iar cea mai mare creştere în primele trei luni ale anului s-a înregistrat în martie, peste 10%, conform rador. În primele două luni producţia industrială fusese mai mare cu 5,4%, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.
INS anunţă că producţia industrială a crescut cu peste 7%
Explorează subiectul
București
11°C
Articole Similare

407
Una din cinci gospodării ajunge sub pragul sărăciei după plata energiei (raport)
407

30
Cipru anunță că va începe exportul de gaze naturale în 2028
30

1.003
Edilii se revoltă! Investițiile făcute de primării vor scădea, spune Daniel Băluță: "Este viziunea pe care guvernul Bolojan o are, aceea ce a pulveriza autorităţile locale"
1.003

682
Petrolul intră adânc în buzunarele oamenilor, România este direct afectată: Europa rămâne vulnerabilă la şocurile geopolitice din regiunile îndepărtate (AEI)
682

1.089
Vladimir Lipaev susține că economia României este afectată de sancțiunile UE împotriva Rusiei
1.089

1.437
Daniel Dăianu, semnal de alarmă: 'S-ar putea să avem o recesiune în 2026. Trebuie să fim pregătiți'
1.437

1.872
Trump lovește dur în inima bazei sale electorale. Fermierii americani reclamă creșteri uriașe de prețuri la îngrășăminte. Avertizări cu privire la siguranța alimentară a SUA
1.872

1.127
Criză în sectorul orezului din Europa: producătorii avertizează asupra unui posibil colaps
1.127

47
Meta analizează un plan de concedieri masive pe fondul creşterii costurilor cu infrastructura pentru inteligenţa artificială
47

73
MOL reclamă la Comisia Europeană taxele conductei petroliere croate JANAF
73

2.038
Războiul tehnologic se intensifică: China își propune să depășească definitiv SUA
2.038

1.797
De ce motorina și benzina sunt mai scumpe în România decât în Ungaria
1.797

44
Economia SUA a crescut mult mai lent decât se estima în ultimele trei luni ale anului 2025, în timp ce inflaţia de bază a accelerat la începutul lui 2026
44
















Comentează