O iniţiativă legislativă pentru reglementarea statutului juridic al Casei Regale a României a fost depusă marţi la Senat de preşedintele instituţiei, Călin Popescu-Tăriceanu, şi preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea.
"Propunerea legislativă prevede recunoaşterea acesteia ca persoană juridică de drept privat şi acordarea statutului de utilitate publică. În plus, legea propune recunoaşterea poziţiei de Şef al Casei Regale a României, ca poziţie onorifică, asimilată protocolar cu aceea a unui fost şef de stat, şi cuprinde o serie de prevederi care vor asigura desfăşurarea optimă a activităţilor şi funcţiilor de reprezentare ale acesteia", informează un comunicat al Senatului, transmis miercuri STIRIPESURSE.RO
Potrivit sursei citate, prevederile ''vor asigura cadrul pentru o implicare şi mai intensă a Casei Regale în cadrul societăţii româneşti" fiind "nevoie, mai mult decât oricând, de o instituţie deasupra politicii partinice, în care românii să vadă un reper de echilibru şi continuitate".
"Casa Regală a României este o instituţie istorică, păstrătoare a tradiţiilor naţionale şi a valorilor statului român. Timp de aproape 100 de ani, Casa Regală a României a asigurat echilibrul politic în România, a contribuit decisiv la formarea României Mari şi la modernizarea statului român. După al Doilea Război Mondial, instaurarea unui regim totalitar în România a fost realizată printr-o veritabilă lovitură de stat care i-a forţat să plece în exil pe Majestatea sa Regele Mihai şi pe membrii Casei Regale. Timp de aproape 50 de ani, regimul comunist a făcut tot ce i-a stat în puteri să îi facă uitaţi, dar nu a reuşit, după cum o arată ataşamentul românilor faţă de Casa Regală. După 1989, s-a început procesul de a reda Casei Regale rolul pe care îl merită şi de care România are nevoie. În pofida unor paşi importanţi, în prezent Casa Regală a României nu are personalitatea juridică de sine stătătoare, ceea ce produce inconveniente, nu numai sieşi, ci şi instituţiilor publice cu care intră în parteneriat, probleme care adresate de acest proiect de lege", se menţionează în comunicat.
În opinia iniţiatorilor, propunerea legislativă reflectă "recunoaşterea modului exemplar în care Majestatea Sa şi-a făcut datoria faţă de România".
"Astăzi, suntem alături de Majestatea sa, Regele Mihai care se confruntă cu probleme grave de sănătate şi considerăm că această propunere legislativă reflectă recunoaşterea modului exemplar în care Majestatea Sa şi-a făcut datoria faţă de România şi, totodată, va încadra într-un mod predictibil şi constituţional continuitatea unei instituţii simbol a statului român", se mai arată în comunicat.
Iniţiativă legislativă pentru reglementarea statutului juridic al Casei Regale depusă de Tăriceanu şi Dragnea
Explorează subiectul
București
5°C
Articole Similare

1.319
În ce condiții ar putea să se împiedice Trump în Iran. Emil Hurezeanu: 'Ar fi un coșmar'
1.319

557
Edilii se revoltă! Investițiile făcute de primării vor scădea, spune Daniel Băluță: "Este viziunea pe care guvernul Bolojan o are, aceea ce a pulveriza autorităţile locale"
557

1.006
VIDEO Daniel Băluţă, avertisment pentru Ilie Bolojan, în plin scandal cu adoptarea bugetului: 'O astfel de construcţie politică nu stă într-un singur om care şi-a dovedit limitele'
1.006

50
VIDEO Se montează tablierului metalic la pasajul Apărătorii Patriei. Primarul Daniel Băluţă spune că termenul de finalizare va fi sfârşitul acestui an
50

509
Petrolul intră adânc în buzunarele oamenilor, România este direct afectată: Europa rămâne vulnerabilă la şocurile geopolitice din regiunile îndepărtate (AEI)
509

1.780
Cristian Diaconescu cere ca România să fie la masa negocierilor celor mari: 'Se joacă tare, se joacă sus. Trebuie să fim acolo'
1.780

923
Vladimir Lipaev susține că economia României este afectată de sancțiunile UE împotriva Rusiei
923

1.334
MAE anunță atacuri cibernetice asupra site-urilor sale: Intervenție de urgență a autorităților
1.334

1.900
Liderul senatorilor AUR, Petrişor Peiu, iese la atac: Guvernul Bolojan a construit un proiect de buget mincinos de la cap până la coadă
1.900

3.410
Claudiu Târziu, după votul din Parlament pe solicitarea SUA: "Opoziția a căzut într-o capcană. AUR sigur e deranjat de eticheta de anti-americani"
3.410

4.322
'Nu a fost o tocmeală'. Consilierul lui Nicușor Dan rupe tăcerea despre negocierile cu Zelenski
4.322

1.747
Jocuri politice pe banii țării! Lider PNL: PSD împreună cu AUR şi Simion au pus la cale o conspiraţie prin care vor să facă bugetul României ţăndări
1.747

704
Primarul Capitalei anunță actualizarea chiriilor pentru locuințele "convenabile", după 20 de ani: "Am propus un amendament"
704
















Comentează