Influencerul argentinian Santiago Maratea, cunoscut în regiune pentru organizarea de strângeri de fonduri şi pentru conştientizarea unor probleme sociale, ar putea fi salvatorul unuia dintre cele mai cunoscute cluburi de fotbal din ţară, Independiente, transmite Reuters.
Clubul din Buenos Aires trece printr-o criză economică gravă, cu datorii de peste 20 de milioane de dolari acumulate în ultimii ani, în principal din transferuri, potrivit presei locale, conform Agerpres.
Maratea a demarat joi o strângere de fonduri a cărei idee a apărut în urmă cu o săptămână, când a postat pe Twitter.
''Independiente are şase milioane de fani şi circa 115.000 de membri (care plătesc 4.000 de pesos (18,02 dolari) pe lună'', a scris el în data de 20 aprilie.
''Dacă doar 2 milioane de fani vor plăti această sumă poţi colecta 20 de milioane de dolari şi poţi achita datoriile. Dacă vor face această strângere de fonduri o voi face cum o facem de obicei, asigurându-mă că am sută la sută din controlul banilor şi astfel voi garanta că nimeni nu poate fura un singur peso'', a afirmat Maratea.
Maratea a precizat, joi, într-o conferinţă de presă, că această colectă va fi complet transparentă, cu crearea unui fond care va fi deţinut exclusiv de suporteri, din care el va păstra 4% din venituri, pentru a acoperi cheltuielile cu crearea sa.
''Sunt avocaţi şi notari aici pentru a verifica totul'', a explicat Maratea (30 ani), care anterior a distribuit link-uri pentru donaţii în social media.
''Conducerea clubului nu are un cuvânt de spus în privinţa direcţiei banilor, eu sunt administratorul. Vom discuta ulterior, dar prioritatea este să plătim cele mai urgente datorii'', a subliniat Maratea, iar la finalul conferinţei ţinute la stadionul clubului Independiente a precizat că a strâns 74 de milioane de pesos (333.333 dolari) în mai puţin de o oră. Până la ora locală 18:00, suma strânsă ajunsese la 324 de milioane de pesos (1,46 milioane de dolari), potrivit postului TyC Sports.
Influencerul Santiago Maratea ar putea fi salvatorul unuia dintre cele mai cunoscute cluburi de fotbal din Argentina
București
8°C
Articole Similare

8
Tensiuni la Paris: Vânzarea Parc des Princes către PSG intră în dezbaterea electorală municipală
8

8
Max Verstappen anunță că nu intenţioneză să plece din Formula 1
8

48
Roger Federer, în topul celor mai bogați oameni din lume
48

17
Echipele engleze din Liga Campionilor, zero victorii în prima manşă a optimilor competiţiei
17

54
'Mereu visezi la nopţi ca aceasta' - Reacția lui Valverde după meciul cu Manchester City
54

41
Echipa de fotbal feminin a Iranului rămâne într-un hotel din Kuala Lumpur înainte de revenirea în ţara natală
41

21
Procesul privind moartea legendarului Maradona, amânat până în aprilie
21

54
Arbeloa îl laudă pe Valverde după hat-trick-ul cu Manchester City: 'Reprezintă perfecțiunea Realului'
54

38
Iga Swiatek şi Elena Rîbakina s-au calificat în sferturile de finală ale turneului de la Indian Wells
38

131
Novak Djokovic, eliminat în optimile de finală ale turneului de la Indian Wells
131

156
Victorii pentru Real Madrid, PSG şi Bodo Glimt în Liga Campionilor
156

252
Florin Prunea comentează schimbările făcute de Mirel Rădoi la FCSB: Jucătorii nu puteau să stea în picioare
252

47
La doar 13 ani, Adelina Ionescu face spectacol în Campionatul Național de Drift
47

















Comentează