Biroul permanent al Camerei Deputaţilor a aprobat, luni, constituirea unei comisii de anchetă privind situaţia cazurilor copiilor dispăruţi potrivit Agerpres.
Solicitarea în acest sens a fost făcută de grupurile parlamentare ale PNL, USR, PMP şi PSD şi urmează să fie dezbătută în plenul Camerei Deputaţilor.
Iniţiatorii precizează că propun înfiinţarea acestei comisii, având în vedere numărul mare al copiilor dispăruţi în România.
"Din datele puse la dispoziţie de către Inspectoratul General al Poliţiei Române rezultă că, în perioada ianuarie 2016-octombrie 2019, la nivel naţional s-au înregistrat 17.669 minori dispăruţi. În 2019 au fost înregistrate aproximativ 4000 de cazuri de copii dispăruţi, doar 3.600 au fost găsiţi", precizează iniţiatorii.
Această comisie de anchetă ar urma să analizeze cazurile care duc la dispariţia copiilor, modalităţile de prevenire a acestui fenomen, analiza activităţii instituţiilor abilitate la nivel central şi local în soluţionarea cazurilor copiilor dispăruţi, măsurile care se impun pentru combaterea acestui fenomen.
Comisia va elabora în termen de 60 de zile un raport care va fi supus dezbaterii grupurilor parlamentare.
Înfiinţarea comisiei de anchetă privind situaţia cazurilor copiilor dispăruţi, aprobată de Biroul permanent al Camerei Deputaților
Explorează subiectul
Articole Similare

224
'România reală fierbe' - Un lider PSD atacă frontal politica de austeritate a lui Bolojan / Mii de primării intră în grevă
224

15
Deputatul Andrei Gușă: Principala cauză a deficitului bugetar excesiv este dispariția / falimentul în masă a IMM-urilor: ne costă cel puțin 10 miliarde €/an!
15

4.909
România va fi paralizată: Primarii intră în grevă. Ilie Bolojan se duce la una dintre cele mai grele întâlniri ale mandatului
4.909

1.227
'PNL nu trebuie să se userizeze, dar nici să se pesedizeze': Ilie Bolojan dezvăluie discuții aprinse din interiorul PNL
1.227

900
Ilie Bolojan, lămuriri despre scrisoarea adresată Curţii Constituţionale
900

1.470
Avertisment de la vârful BNR: Fără independență față de Guvern, politica monetară ratează lupta cu inflația
1.470

2.265
Scandal în Parlament, între PNL şi USR, după ce legea privind organizarea şi funcţionarea Academiei Române a fost retrasă - Pălărie: Retragerea, pentru reacţia mea fermă / Fenechiu: Indecenţă, lipsă de colegialitate
2.265

94
Ilie Bolojan: "Ciprian Ciucu are toată susținerea noastră pentru problemele Capitalei"
94

126
VIDEO Senatorul Clement Sava: “România s- a ales cu banane din tratatul Mercosur”
126

2.157
Bolojan pune frână ajutoarelor pentru pensionari cerute de PSD: astfel de inițiative „nu fac decât să tensioneze”
2.157

575
Bolojan lovește în UDMR: locuitorii din Covasna și Harghita nu ar fi nemulțumiți din cauza impozitelor mărite, ci din cauza unor mize politice legate de Ungaria
575

60
VIDEO Ce spune premierul Bolojan despre restricționarea accesului tinerilor la rețelele de socializare
60

2.817
VIDEO Ilie Bolojan îi răspunde șefei ÎCCJ după atacurile la adresa sa: 'Mi s-a părut de bun simț. Nu le-am cerut să dea o sentință sau alta'
2.817

















Comentează