India estimează o creştere economică de până la 7% în 2027

Autor: Alexandra Pricop

Publicat: 30-01-2026 08:16

Article thumbnail

Sursă foto: pexels.com

India estimează o creştere economică între 6,8% şi 7,2% pentru anul fiscal 2027, care începe la 1 aprilie 2026, potrivit raportului anual al Ministerului de Finanţe, ritm care ar depăşi majoritatea economiilor globale majore, transmite CNBC.

A patra economie a lumii îşi bazează prognoza pe stabilitatea pieţei interne, reducerea incertitudinilor externe şi obiectivul de a finaliza un acord comercial cu Statele Unite ”anul acesta”.

Fondul Monetar Internaţional anticipează că India va rămâne economia cu cea mai rapidă creştere din lume, cu un avans de 6,4% în 2026 şi 2027, în timp ce economia mondială este proiectată să crească doar cu 3,3% în 2026 şi 3,2% în 2027. Marile economii precum Germania, Marea Britanie şi Japonia sunt aşteptate să avanseze doar modest.

Raportul ministerului descrie perspectivele pentru anul fiscal următor ca fiind ”de creştere constantă într-un mediu global incert, ce necesită prudenţă, dar nu pesimism”.

Creştere robustă, în ciuda tarifelor

Economia Indiei este estimată să crească cu 7,4% în anul fiscal care se încheie la 31 martie 2026, peste avansul de 6,5% din anul anterior. Deşi exporturile către SUA au fost afectate de tarife de peste 50% introduse din august, raportul arată că economia nu a fost încetinită.

Produse precum textilele, fructele de mare, bijuteriile, componentele auto şi articolele din piele, puternic lovite de tarifele americane, au găsit pieţe alternative precum China, Malaezia şi Emiratele Arabe Unite.

Guvernul atribuie rezilienţa creşterii unui pachet de reforme structurale şi reducerii taxelor pe bunuri şi servicii, menite să stimuleze consumul intern. India a accelerat şi ritmul acordurilor comerciale pentru a-şi diversifica destinaţiile de export.

Presiune pe rupie

În pofida unei creşteri rapide, slăbiciunea monedei rămâne un punct sensibil. India are un deficit comercial la bunuri pe care excedentele din servicii şi remitenţe nu îl pot acoperi integral; prin urmare, are nevoie de fluxuri solide de capital străin pentru a menţine un bilanţ extern sănătos. Când aceste fluxuri se diminuează, rupia se depreciază.

În 2025, rupia a fost cea mai slabă monedă din Asia, afectată de ieşiri record de capital. Majoritatea analiştilor se aşteaptă la o depreciere suplimentară.

Economiştii subliniază că investitorii globali preferă active fără risc valutar în economii cu dobânzi ridicate, cum este SUA.

”Dacă un investitor poate obţine 4%–4,5% în SUA fără risc valutar, capitalul nu va veni în India”, explică Anubhuti Sahay de la Standard Chartered.

Ea adaugă că, deşi povestea de creştere a Indiei este atractivă, ţara trebuie să îmbunătăţească rapiditatea şi uşurinţa de a desfăşura afaceri pentru a atrage capital consistent, deoarece birocraţia erodează randamentele potenţiale pentru investitori.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri