Un şofer a decedat, în noaptea de luni spre marţi, într-un accident produs în municipiul Râmnicu Vâlcea, după ce a fost urmărit în trafic de poliţişti, în urma unui apel la 112 care anunţa că acesta are un pistol asupra sa.
Ulterior, în urma verificărilor făcute în maşină s-a constatat că pistolul era de fapt o brichetă nefuncţională, informează IPJ Vâlcea.
"În data de 24 august, ora 02,34, poliţiştii au fost sesizaţi prin 112 de un bărbat cu privire la faptul că, în timp ce se afla împreună cu alţi prieteni în municipiul Râmnicu Vâlcea, bulevardul Dem Rădulescu, un alt bărbat la volanul unui autoturism le-a arătat un pistol după care ar fi plecat de la faţa locului. Poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Râmnicu Vâlcea au intervenit imediat în zonă pentru depistarea autoturismului, însă, în momentul în care a fost oprit, şoferul a demarat cu viteză de lângă echipajul de poliţie, care a pornit în urmărirea lui", precizează IPJ Vâlcea.
Conform sursei citate, la o intersecţie, şoferul urmărit a intrat în coliziune cu un alt autoturism şi a murit.
Bărbatul avea 50 de ani şi era din municipiul Curtea de Argeş.
"În urma verificărilor efectuate a fost găsit în autoturism şi pistolul în cauză, acesta dovedindu-se a fi o brichetă nefuncţională. Cercetările continuă pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs evenimentul", mai informează IPJ Vâlcea.
Incident șocant în trafic: Șofer mort după ce a fost urmărit de poliție pentru că ar fi avut un pistol. 'Pistolul' era de fapt o brichetă
București
2°C
Articole Similare

254
Zelenski toarnă 'gaz pe foc': acuză Rusia că alimentează militar Iranul
254

2.132
Situația devine explozivă: liderul Houthi anunță că gruparea se pregătește să intre în război alături de Iran
2.132

551
Liderii PSD se reunesc de urgență pentru a stabili strategia din Parlament la votul bugetului pe 2026
551

1.693
Asta e marea problemă a armatei Germaniei: Totul este legat de purtatul bărbilor și coafurilor
1.693

2.910
Noapte de foc în Orientul Mijlociu: rachetele Iranului au atacat Israelul / Drone interceptate și în Arabia Saudită, Dubai şi Qatar
2.910

1.098
Semnal de alarmă - Mercosur devine o nouă provocare pentru producătorii români: se cer măsuri urgente din partea statului
1.098

5.216
Trump anunță ferm că nu e dispus încă să facă pace cu Iranul / Atac dur la adresa lui Zelenski: 'Ultima persoană de la care avem nevoie de ajutor'
5.216

866
Ce dezavantaje majore ai dacă iți speli părul zilnic
866

910
Șoferii ar putea plăti amenzile rutiere pe loc – propunerea Ministerului de Interne
910

1.495
Noul lider suprem al Iranului ar putea fi mort, anunță Donald Trump
1.495

2.117
Haos în Bagdad: ambasada SUA, sub asediu! Washingtonul ordonă evacuarea de urgență a cetățenilor americanilor
2.117

769
Vești crunte pentru fanii 'Marelui Circ': se anulează Marile Premii de Formula 1 din Bahrain şi Arabia Saudită
769

3.509
Spionii din buzunarul tău: 7 aplicații care știu despre tine mai multe decât știi tu însuți
3.509















Comentează