Un etaj al unui imobil din Paris, unde erau reunite aproximativ cincizeci de persoane, la o petrecere, s-a prăbuşit peste etajul inferior în noaptea de sâmbătă spre duminică, provocând rănirea gravă a unei persoane, au anunţat pompierii potrivit AFP, citat de news.ro .
Alte nouăsprezece persoane au fost rănite uşor, iar starea lor este „în curs de evaluare” pentru a se stabili dacă trebuie sau nu transportate la spital, au mai precizat aceleaşi surse.
Aceste persoane se aflau într-un apartament situat la etajul al cincilea al unui imobil de pe strada Amelot, în arondismentul 11 al capitalei franceze: acesta s-a prăbuşit peste apartamentul de la etajul inferior, au indicat pompierii din Paris, alertaţi la scurt timp după miezul nopţii.
Potrivit primelor constatări, prăbuşirea este de natură „structurală” şi nu are legătură cu o scurgere de gaze, au precizat aceştia. Aproximativ 145 de pompieri, cu 45 de vehicule, precum şi numeroase ambulanţe au fost mobilizate la intervenţie.





























Comentează