Mai mulţi copii cazaţi la o pensiune din Brezoi au ajuns, marţi dimineaţa, la spital, intoxicaţi cu monoxid de carbon şi cu atacuri de panică după ce, în camera în care se afla centrala termică a unităţii de cazare, a izbucnit un incendiu, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vâlcea, potrivit news.ro.
Potrivit sursei citate, în momentul declanşării flăcărilor în clădire se aflau zeci de turişti, majoritatea minori, din cauza fumului degajat mulţi dintre ei rămânând captivi pe balcoane.
"Pompierii militari din cadrul ISU Vâlcea au fost solicitaţi în această dimineaţă, în jurul orei 03,40, pentru stingerea unui incendiu produs la o pensiune, în localitatea Brezoi, cartier Păscoaia, unde se aflau cazate 52 de persoane (41 de copii, 10 adulţi şi administratorul pensiunii). La scurt timp de la declanşarea incendiului, personalul de la locul de muncă şi ulterior pompierii au dispus evacuarea tuturor celor care se aflau în interior. Prin intervenţia promptă a pompierilor, au fost salvate 20 de persoane rămase captive pe balcoanele pensiunii, din cauza degajărilor mari de fum acumulat pe casa scării", a transmis purtătorul de cuvânt al ISU Vâlcea, Octavian Fulger.
El a precizat că 16 copii şi un adult au fost transportaţi la spitalele din Brezoi şi Râmnicu Vâlcea, majoritatea cu atacuri de panică, pentru cinci dintre minori fiind necesară administrarea de oxigen după ce au inhalat fum.
Autorităţile au intervenit în zonă cu cinci autospeciale de stingere, un echipaj SMURD şi o autospecială de transport victime multiple, precum şi şapte ambulanţe ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă, intervenţia fiind încheiată după aproape o oră de la anunţarea evenimentului.
"Pe parcursul misiunii de stingere, din interior au fost evacuate şi două butelii, pericolul unei eventuale explozii fiind înlăturat. Până la lichidarea incendiului au ars materiale combustibile depozitate în camera centralei, pe o suprafaţă de 30 mp şi au fost degradate centrala termică şi instalaţia aferentă, instalaţia electrică, instalaţia de alimentare cu apă , diverse electrocasnice depozitate, tocăria camerei centralei şi pereţii interiori ai clădirii. Cercetările preliminare efectuate la faţa locului arată că incendiul s-ar fi declanşat în urma efectului termic al curentului electric, în urma suprasolicitării instalaţiei", a mai spus Octavian Fulger.
Incendiu la o pensiune din Brezoi; mai mulţi copii, transportaţi la spital pentru îngrijiri medicale
Articole Similare

590
Angajații Guvernului îl reclamă pe consilierul lui Bolojan la CNCD: „Discurs degradant și stigmatizant” (Document)
590

557
Ce au decis judecătorii în cazul spionului româno-moldovean, acuzat că a dat secrete de stat KGB-ului din Belarus
557

46
Accident rutier între cinci autoturisme pe DN 19. A intervenit echipajul de descarcerare
46

1.299
Victorie în justiție pentru Nuțu Cămătaru: interlopului i-a fost admisă cererea de reabilitare judecătorească
1.299

89
Arhiepiscopia Tomisului denunță o nouă campanie de dezinformare: „Biserica nu poate fi folosită în jocuri politice”
89

2.642
Răsturnare de situație! Bărbatul din Constanța, care s-a "luptat" cu polițiștii, a fost reținut, după ce fusese "scăpat" de medici / VIDEO
2.642

25
Proiect de combatere a violenţei – "Nu sunt un caz, sunt un exemplu pozitiv", derulat în trei şcoli
25

3.139
Cum vede Cseke Attila scenariul reorganizării teritoriale anunțat de Ilie Bolojan dacă tăierile din administrație eșuează
3.139

3.215
Curtea de Apel București aproape a înjumătățit pedeapsa violatorului pedofil, considerat „antrenorul de genii”: a primit 7 ani și 10 luni de închisoare
3.215

5.689
De ce s-a întors din concediu judecătorul CCR Gheorghe Stan pentru ședința de azi: miza trimiterii reformei pensiilor la CJUE (surse)
5.689

2.772
De ce pensiile judecătorilor români sunt, pentru CJUE, un „scut împotriva corupției” - Precedentul juridic care vine chiar din România
2.772

63
Urmărit internaţional pentru trafic de droguri, prins la Segarcea
63

4.191
Escrocheria bine cunoscută care continuă să golească conturile oamenilor: Zeci de victime și peste 80.000 de lei pierduți
4.191

















Comentează