Pompierii intervin, joi dimineaţă, pentru stingerea unui incendiu care a izbucnit într-un apartament din Alexandria, la etajul al doilea, informează News.ro.
12 persoane s-au autoevacuat, iar cinci au fost coborâte cu ajutorul autoscării de la etajil al patrulea.
”Incendiu apartament în mun. Alexandria, pe strada Bucureşti, bl. J131 (în zona Vacanţa Tour), etajul 2, cu degajare mare de fum, se intervine cu 2 autospeciale de stingere, o autoscară, o descarcerare, o ambulanţă SMURD şi o ambulanţă SAJ”, a anunţat, joi, ISU Teleorman.
Pomierii au precizat că s-au autoevacuat aproximativ 12 persoane, iar alte cinci persoane aflate la etajul IV au fost evacuate cu ajutorul autoscării.
”Incendiul este localizat în interiorul unui apartament, unde se pare că ard mai multe materiale textile. Rugăm cetăţenii din zonă să îşi păstreze calmul şi să respecte indicaţiile salvatorilor”, au transmis pompierii.
Intervenţia acestora este în plină desfăşurare la ora transmiterii acestei ştiri.





























Comentează