Incendiile forestiere, care au devenit probabil mai frecvente din cauza schimbărilor climatice, au contribuit semnificativ la poluarea aerului anul trecut, potrivit unui raport publicat vineri de Organizaţia Meteorologică Mondială (OMM), informează Reuters.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) afirmă că poluarea aerului din mediul înconjurător provoacă 4,5 milioane de decese premature pe an, iar raportul OMM pentru 2024 a indicat zone cu poluare intensă în locuri care s-au confruntat cu incendii intense, precum bazinul Amazonului, Canada, Siberia şi Africa Centrală, potrivit Agerpres.
În contextul în care încălzirea globală, determinată în principal de emisiile de combustibili fosili, modifică tiparele meteorologice, incendiile forestiere au devenit mai frecvente şi mai extinse în întreaga lume, adăugându-se particulelor din aer produse şi de arderea cărbunelui, petrolului, gazelor şi lemnului, precum şi de transport şi agricultură.
"Incendiile forestiere contribuie în mare măsură la poluarea cu particule şi se preconizează că problema se va agrava odată cu încălzirea climei, reprezentând un risc tot mai mare pentru infrastructură, ecosisteme şi sănătatea umană", a precizat OMM într-un comunicat.
Secretarul general adjunct al OMM, Ko Barrett, a adăugat: "Schimbările climatice şi calitatea aerului nu pot fi abordate separat. Ele trebuie abordate împreună pentru a proteja planeta noastră, comunităţile noastre şi economiile noastre".
Deşi raportul OMM acoperă anul 2024, OMM a afirmat, de asemenea, că incendiile forestiere record înregistrate în sudul Europei în acest an au contribuit la poluarea de pe întreg continentul european.
Cu toate acestea, au existat şi unele semnale pozitive, poluarea cu particule din estul Chinei scăzând datorită eforturilor de reducere.
Incendiile forestiere agravează poluarea aerului, potrivit Organizaţiei Meteorologice Mondiale
Autor: Alecsandru Ionescu
Publicat: 05-09-2025
București
11°C
Articole Similare

627
Focar de Acinetobacter baumannii la secția ATI a Spitalului Județean Piatra-Neamț: DSP verifică neregulile raportate
627

1.669
Ce dezavantaje majore ai dacă iți speli părul zilnic
1.669

280
Colesterolul „bun” și „rău”: Diferența care îți poate salva inima. Când devine grăsimea din sânge un pericol
280

78
Îți scrâșnești dinții fără să îți dai seama? Bruxismul poate distruge dantura dacă nu este tratat la timp
78

34
România, pe primul loc în Europa la consumul de antibiotice. Medicii avertizează asupra unui pericol major pentru sănătate
34

684
Cei mai periculoși „dușmani” ai coloanei vertebrale: Obiceiuri zilnice care îți pot distruge spatele fără să îți dai seama
684

156
Un studiu schimbă perspectiva asupra îmbătrânirii: Declinul creierului și al corpului nu este inevitabil
156

2.563
Utilizarea suplimentelor de magneziu pentru somn este la modă. Ce trebuie să știți
2.563

4.164
Explozie a cazurilor de cancer colorectal la adulţii sub 50 de ani. Ce avertizează cercetătorii (studiu)
4.164

701
Cât de curând vom găsi la raft alimente high-tech: foie-gras fără rață și ciocolată imprimată 3D
701

1.612
'Face pielea ca de sticlă': Un banal colorant alimentar ar putea revoluționa imagistica medicală
1.612

86
Dr. Ruxandra Manea: De multe ori aceste cocktailuri de droguri sunt deja pregătite de persoanele care le furnizează şi de multe ori pacienţii nici nu ştiu exact ce consumă
86

30
Dr. Ruxandra Manea: dependența de droguri este o boală gravă care necesită tratament pe termen lung
30
















Comentează