Incendiile care au devastat peste 1,2 milioane de hectare de la începutul anului în Bolivia au avariat şi situri de artă rupestră aflate în estul ţării, au anunţat marţi autorităţile locale boliviene, citate de AFP potrivit Agerpres.
"Estimăm că pagubele aduse acestui patrimoniu cultural de artă rupestră sunt importante", a declarat pentru postul radiofonic Panamericana Danilo Drakic, arheolog guvernamental din Santa Cruz, unul dintre departamentele cele mai afectate de incendiile din ultimele săptămâni.
Potrivit acestui specialist, "funinginea a acoperit picturile cu un strat negru şi pietrele au fost sparte, unele chiar s-au prăbuşit, sub efectul căldurii" în mai multe situri din jurul oraşului Robore.
Pagubele vor fi cunoscute cu exactitate după finalizarea lucrărilor unei misiuni tehnice, trimisă la faţa locului imediat ce incendiile vor fi complet stăpânite, a adăugat el.
Localitatea Robore, situată la 1.300 de kilometri de La Paz, a fost recunoscută în 2017 drept "capitală departamentală a artei rupestre". Studiile ştiinţifice au stabilit că mai multe grupuri de oameni au trăit în acea zonă între anii 1500 î.e.n şi 1100 î.e.n.
Ministerul bolivian al Culturii a fost de asemenea avertizat în legătură cu pericolele la care sunt supuse misiunile iezuite din Chiquitos, incluse în Patrimoniul Mondial UNESCO în 1990 şi aflate în nordul ţării, ameninţate la rândul lor de incendii de vegetaţie.
Aceste situri "nu au fost încă atinse", dar "sunt expuse în faţa pericolului", a anunţat ministerul bolivian.
Pompierii continuă să lupte cu incendiile de pădure, în special în departamentul Santa Cruz. Guvernul a anunţat săptămâna trecută că 85% dintre focarele de incendii sunt controlate. Incendiile, care s-au declanşat în mai, cu o puternică recrudescenţă în august, au devastat deja 1,2 milioane de hectare de păduri şi păşuni, potrivit autorităţilor boliviene.
Incendiile au degradat situri rupestre, în Bolivia
București
6°C
Articole Similare

244
VIDEO A început nebunia în Iran: Israelul lansează o mare ofensivă. Trump anunță prăpădul: Fiți atenți ce se întâmplă astăzi!
244

6
Taiwanul va cumpăra noi pachete de armament din SUA - Parlamentul și-a dat acordul
6

509
În urma discuțiilor cu Nicușor Dan, Volodimir Zelenski a luat decizia: Se instituie Ziua limbii române în Ucraina
509

1.314
Cel mai romantic oraș din Europa nu este unde te-ai aștepta. Destinația care a depășit Parisul și Veneția
1.314

3.931
S-a aflat cine a doborât avionul cisternă american din Irak: ”în apărarea suveranităţii şi spaţiului aerian al ţării noastre”
3.931

115
Gardienii revoluției amenință: un răspuns mai puternic decât ultima dată dacă izbucnesc noi proteste
115

2.500
România devine punct strategic de interes într-un mega proiect, susținut puternic de americani: Se redesenează harta economică a Europei
2.500

5.391
Donald Trump anunță o mare operațiune în Iran: Fiți atenți ce se întâmplă astăzi!
5.391

3.460
Pericol major pentru Europa: Un tsunami ar putea lovi în orice moment, dar țările europene nu au planuri pentru un asemenea dezastru
3.460

3.911
VIDEO Donald Trump a aflat detalii despre starea noului lider al Iranului: Este în viață, dar cred că este rănit
3.911

5.326
VIDEO Noapte de foc în Orientul Mijlociu - Israelul a atacat masiv Iranul iar riposta nu s-a lăsat așteptată
5.326

4.284
CJUE decizie care va genera efecte și în România: Autoritățile, obligate să accepte schimbarea de gen și a tuturor datelor de stare civilă
4.284

1.310
Situație alarmantă în Europa: buncărele civile sunt în ruină, iar Bruxelles-ul recunoaște că nu poate face nimic
1.310

















Comentează