Emisarul interimar al ONU în Libia, Stephanie Williams, a deplâns miercuri în faţa Consiliului de Securitate continuarea încălcării embargoului asupra armelor, impus în 2011 acestei ţări, în contextul în care un recent raport al comunităţii internaţionale incriminează din nou compania militară privată rusă Wagner, transmite AFP preluat de agerpres.
De la ultima prezentare a situaţiei pe 8 iulie, ''în jur de 70 de avioane au aterizat pe aeroporturile din est în sprijinul'' armatei mareşalului Khalifa Haftar, ''în timp ce 30 de aparate au fost trimise în aeroporturile din vestul Libiei'' în ajutorul guvernului de uniune naţională (GNA), a spus Williams.
''Nouă cargouri au ajuns în porturi din vest în sprijinul GNA în timp ce trei nave au venit în ajutorul'' forţelor pro-Haftar, a continuat reprezentanta ONU, fără a face precizări despre conţinutul transporturilor.
''Sprijinul străin le consolidează capacităţile în principalele baze aeriene libiene din est şi din vest'', a adăugat Stephanie Williams, care a denunţat o atingere adusă suveranităţii Libiei şi ''o încălcare flagrantă'' a embargoului ONU asupra armelor.
Misiunea ONU în Libia, al cărei mandat urmează să fie reînnoit la jumătatea lunii septembrie, ''continuă să primească informaţii cu privire la o prezenţă pe scară largă a mercenarilor şi agenţilor străini, ceea ce complică şansele unei soluţionări viitoare'' a conflictului, a precizat ea.
Libia este divizată între două facţiuni rivale care sunt susţinute de diverse puteri regionale. Conflictul opune forţele guvernului de uniune naţională (GNA, cu baza la Tripoli), recunoscut de ONU şi condus de Fayez al-Sarraj, şi organizaţia Armata Naţională Libiană (LNA), condusă de mareşalul Khalifa Haftar, care controlează estul ţării şi a lansat la 4 aprilie 2019 un asediu de amploare asupra oraşului Tripoli.
Recunoscut de Naţiunile Unite, GNA este sprijinit de Turcia şi Qatar, în timp ce tabăra Haftar este ajutată de Emiratele Arabe Unite, Rusia şi Egipt.
Încălcările embargoului asupra armelor se amplifică în Libia (ONU)
Explorează subiectul
București
11°C
Articole Similare

1.415
Se încinge scandalul între Trump și președintele Israelului: Este un tip slab și jalnic/ „Demnitatea, independența și suveranitatea” Israelului nu sunt de vânzare
1.415

978
Încă o carte detonează familia regală britanică: Regina Camilla, prințul Harry și controversata Meghan Markle sunt în centrul atenției
978

47
Franţa începe primul tur al alegerilor locale: Test important în perspectiva alegerilor prezidenţiale de anul viitor
47

59
Poliţia iraniană spune că a reţinut 54 de agitatori monarhişti în mijlocul unui val de arestări
59

2.852
"Părăsiți imediat zona!" - Iranul anunță atacuri asupra porturilor din Emiratele Arabe Unite
2.852

2.257
Noi atacuri iraniene în Orientul Mijlociu - "Ținte cheie" în Emiratele Arabe Unite, Bahrain şi Qatar
2.257

2.688
Primul transport de ajutoare al Moscovei către Iran - Ajutorul a fost solicitat de Teheran
2.688

2.742
Aliatul lui Trump, Richard Grenell, demisionează din funcţia de preşedinte al Centrului Kennedy: cine este și ce spunea despre România
2.742

6.500
Războiul din Orientul Mijlociu se poate extinde - Iranul amenință direct Ucraina: Acest lucru a transformat întregul său teritoriu într-o țintă legitimă
6.500

3.022
Israelul anunță intrarea în faza decisivă a conflictului din Iran
3.022

85
Presiunea datoriilor apasă Europa - Cum ar putea rezista crizei energetice
85

3.628
Petrolier grecesc lovit de o dronă în Marea Neagră - La bord se află și un marinar român
3.628

2.867
Italia rupe tradiția de 160 de ani și restrânge cetățenia prin descendență. Ce ar însemna o astfel de schimbare pentru România
2.867
















Comentează