Soţul uneia dintre profesoarele ucise în masacrul de marţi dintr-o şcoală din Texas, în timpul căruia au murit de asemenea 19 copii şi o altă profesoară, a decedat joi "de durere", au anunţat membrii familiei sale, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.
Pe o pagină de organizare GoFundMe înfiinţată pentru a susţine nevoile celor patru copii ai cuplului rămaşi orfani, Debra Austin, care se prezintă drept verişoara profesoarei Irma Garcia, informează că soţul acesteia din urmă, Joe, "a murit în mod tragic în această dimineaţă, după o urgenţă medicală".
"Sunt convinsă că Joe a murit de inimă frântă: a-şi pierde iubirea vieţii după 25 de ani (de viaţă împreună) era prea greu de suportat", a adăugat ea.
John Martinez, care se prezintă drept nepotul Irmei Garcia, a notat la rândul său pe Twitter: "Mi se rupe inima şi mă cuprinde disperarea să anunţ că soţul mătuşii mele Irma, Joe Garcia, a murit de durere".
Un jurnalist al unui post de televiziune local a informat că Joe Garcia a murit în urma unei crize cardiace.
Cuplul era căsătorit de 24 de ani, potrivit site-ului şcolii primare Robb.
Irma Garcia şi colega ei Eva Mireles, ale căror săli de clasă erau legate, au fost amândouă ucise de asasinul de 18 ani, Salvador Ramos, care a masacrat de asemenea 19 copii în şcoala Robb din Uvalde, înainte de a fi ucis de poliţie.
Încă o victimă a masacrului din Texas - Soțul uneia dintre profesoarele ucise a murit 'de durere'
București
9°C
Articole Similare

13
ANM anunță vânt puternic în vestul țării: rafale de până la 70 km/h. Cum va fi vremea în București în weekend
13

348
Motivul pentru care prețul aurului are o evoluție ciudată, imediat după ce a început războiul din Orientul Mijlociu
348

808
Blocaj în Ormuz, undă de șoc în energie: Petrolul devine armă geopolitică, lumea intră în regim de urgență
808

1.450
Mega-schema angajărilor din spitale, pusă pe butuci: Un fost lider SANITAS stabilea 'mercurialul' șpăgilor. Șase persoane au recunoscut
1.450

1.109
Val de scumpiri în România: inflația ajunge la 9,3%, iar Guvernul mizează pe o scădere în 2026. Topul alimentelor care au explodat la preț
1.109

4.992
VIDEO A început nebunia în Iran: Israelul lansează o mare ofensivă. Trump anunță prăpădul: Fiți atenți ce se întâmplă astăzi!
4.992

1.796
În urma discuțiilor cu Nicușor Dan, Volodimir Zelenski a luat decizia: Se instituie Ziua limbii române în Ucraina
1.796

1.023
Facturi mai mici la căldură și chirii mai mari în locuințele „convenabile”, din nou pe masa Consiliului General. Proiectele revin după scandalul de la ultima ședință
1.023

2.552
Cel mai romantic oraș din Europa nu este unde te-ai aștepta. Destinația care a depășit Parisul și Veneția
2.552

6.333
S-a aflat cine a doborât avionul cisternă american din Irak: ”în apărarea suveranităţii şi spaţiului aerian al ţării noastre”
6.333

1.650
Primul recul major din ultimii 20 de ani la Dacia Mioveni: Producție în scădere, se anunță concedieri masive
1.650

3.298
România devine punct strategic de interes într-un mega proiect, susținut puternic de americani: Se redesenează harta economică a Europei
3.298

2.807
Meteorologii ANM au emis prognoza pe termen lung: Anunță cum va fi vremea de Paștele ortodox
2.807

















Comentează