Încă două persoane, ambele în vârstă de peste 90 de ani, au decedat în Ungaria după ce au fost testate pozitiv la noul coronavirus, ridicând totalul deceselor la 15, iar numărul de cazuri confirmate de infectare din ţară a crescut la 447, a anunţat luni dimineaţa site-ul guvernamental koronavirus.gov.hu citat de MTI, potrivit Agerpres.
Din totalul celor 447 de persoane infectate, 10 sunt iranieni, doi britanici, unul kazah şi unul vietnamez, restul fiind cetăţeni ungari.
Autorităţile ungare mai precizează că un total de 71 de persoane se află în carantină în spitale şi au fost prelevate 13.301 teste, iar 34 de persoane s-au recuperat complet după contractarea virusului, care este răspândit în întreaga ţară.
Cel mai recent sondaj de opinie realizat de institutul Nezopont a indicat luni că 90% dintre unguri susţin menţinerea stării de urgenţă, 58% apreciind că parlamentul ar trebui să autorizeze guvernul să ia măsuri extraordinare "până la sfârşitul epidemiei". Alţi 39% dintre unguri consideră că starea de urgenţă ar trebui extinsă până pe 30 iunie, urmând ca apoi parlamentul să decidă asupra unei posibile noi prelungiri.
Sondajul a mai arătat că 72% dintre unguri se declară de acord cu propunerea guvernului de a înăspri sancţiunile pentru răspândirea de zvonuri legat de noul coronavirus.
Luni, legislativul ungar ar urma să dea undă verde unui proiect de lege care va acorda guvernului premierului Viktor Orban puteri sporite în cadrul stării de urgenţă, pe o durată nedeterminată, notează AFP. Proiectul de lege i-ar permite lui Orban să prelungească pe termen nedefinit starea de urgenţă în vigoare din 11 martie, fără a solicita aprobarea parlamentului.
Textul este considerat de criticii atât din plan intern, cât şi din afara ţării ai premierului drept un instrument menit să consolideze controlul guvernamental, pandemia fiind doar un pretext.
Încă două persoane au decedat în Ungaria după ce au fost testate pozitiv la noul coronavirus - Bilanțul a ajuns la 15 morți
Explorează subiectul
București
-1°C
Articole Similare

154
Scenariu sumbru pentru NATO: Trump avertizează că alianța ar putea avea un viitor dificil dacă partenerii nu ajută SUA să securizeze Strâmtoarea Ormuz
154

162
Alertă pe scena politică franceză: extrema dreaptă avansează puternic în alegerile municipale
162

823
Donald Trump nu și-a ascultat serviciile secrete: Ce a aflat liderul SUA chiar înainte de atacul asupra Iranului
823

285
Iranul aplică 'metoda Ceaușescu': ce promisiuni au fost făcute populației, după protestele antiguvernamentale
285

277
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Forțele ruse au lansat peste 700 de lovituri asupra a 43 de localități din regiunea Zaporojie
277

725
Germania frânează extinderea misiunii navale a UE în Strâmtoarea Ormuz
725

350
Italia ar putea reveni la energia nucleară după aproape 40 de ani din cauza exploziei prețurilor la energie
350

815
SUA și Israelul au ucis peste 3.000 de iranieni, între care 1.319 civili și 206 copii: Israelul anunță că are în vizor alte mii de ținte
815

2.620
Declarații șocante ale șefului OMV, companie care deține 40% din piața românească: 'Austria ar putea rămâne fără combustibil' - Luni are întâlnire cu Nicușor Dan și Ilie Bolojan
2.620

60
Două treimi dintre solicitanții de azil din Germania nu aveau documente: Unii sunt din Turcia, China sau Rusia
60

5.894
Vaticanul este în alertă: Miliardarul care l-a susținut pe Donald Trump face conferințe secrete la Roma despre Antihrist
5.894

210
Germania nu crede în planul lui Donald Trump legat de Iran
210

158
Mitinguri de amploare de Ziua maghiarilor de pretutindeni: Cele două partide rivale din Ungaria și-au scos oamenii în stradă
158
















Comentează