Judecătorii Tribunalului Timiş au decis ca educatoarea Neţ Oana Răzvana din Timişoara, care şi-a ucis fiica în vârstă de patru ani prin înecare, să rămână în continuare în arest preventiv pentru 60 de zile, potrivit Agerpres.
"Tribunalul constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive luată faţă de inculpata N.O.R., trimisă în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de violenţă în familie (omor comis asupra unui membru de familie - fiica). Menţine măsura arestării preventive a inculpatei N. O. R., urmând ca legalitatea şi temeinicia măsurii să fie verificată înainte de expirarea termenului de 60 de zile prevăzut de lege (...)", arată, vineri, încheierea judecătorească a Tribunalului Timiş.
Măsura poate fi contestată în termen de 48 de ore de la comunicare.
Procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş au dispus la data de 15 martie punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpata Neţ Oana Răzvana sub aspectul săvârşirii infracţiunii de violenţă în familie - omor comis asupra unui membru de familie - fiica, reţinându-se în sarcina acesteia faptul că în data de 13 martie a ucis-o prin înecare pe fiica sa minoră, în vârstă de patru ani, în baia din locuinţa acestora situată în localitatea Timişoara.
Inculpata le declarase anchetatorilor că a dorit să se răzbune în acest fel pe soţul care iubea foarte mult fetiţa, dar voia să divorţeze de ea şi să o ia pe minoră în familia lui.
Femeia este judecată de magistraţii timişoreni, procesul având termen la începutul lunii octombrie.
Încă 60 de zile de arest pentru educatoarea care și-a ucis fiica
Explorează subiectul
București
5°C
Articole Similare

339
Edilii se revoltă! Investițiile făcute de primării vor scădea, spune Daniel Băluță: "Este viziunea pe care guvernul Bolojan o are, aceea ce a pulveriza autorităţile locale"
339

35
VIDEO Se montează tablierului metalic la pasajul Apărătorii Patriei. Primarul Daniel Băluţă spune că termenul de finalizare va fi sfârşitul acestui an
35

422
Petrolul intră adânc în buzunarele oamenilor, România este direct afectată: Europa rămâne vulnerabilă la şocurile geopolitice din regiunile îndepărtate (AEI)
422

1.576
VIDEO Polițiștii, în alertă! Captură mare de arme, într-un camion înmatriculat în Turcia
1.576

18
Incendiu la o casă din Harghita: două persoane asistate medical
18

1.274
MAE anunță atacuri cibernetice asupra site-urilor sale: Intervenție de urgență a autorităților
1.274

1.525
FOTO MAI demontează o campanie online de manipulare prin AI: imagini false care pot induce neliniște sociala
1.525

3.269
Explozie a cazurilor de cancer colorectal la adulţii sub 50 de ani. Ce avertizează cercetătorii (studiu)
3.269

1.169
Daniel Dăianu, semnal de alarmă: 'S-ar putea să avem o recesiune în 2026. Trebuie să fim pregătiți'
1.169

17
Cod galben de ceaţă în judeţul Tulcea
17

2.664
Gigi Becali rezolvă situația. Va duce Lumina Sfântă de la Ierusalim, dacă nu o va face Patriarhia: 'Oamenii mei merg și pe jos'
2.664

1.743
De ce motorina și benzina sunt mai scumpe în România decât în Ungaria
1.743

659
Cât de curând vom găsi la raft alimente high-tech: foie-gras fără rață și ciocolată imprimată 3D
659
















Comentează