Peste 100 de persoane au fost arestate preventiv în primele şase luni ale anului, în urma a 83 de acţiuni executate de poliţişti şi procurori pe linia combaterii traficului de persoane, a informat, miercuri, Inspectoratul General al Poliţiei Române, potrivit Agerpres.
Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, în primele şase luni din 2022, poliţiştii structurilor de combatere a criminalităţii organizate au efectuat 83 de acţiuni operative pe linia combaterii traficului de persoane, dintre care 34 de amploare, 18 vizând grupări infracţionale organizate.
Astfel, conform sursei citate, s-a urmărit probarea activităţii infracţionale a 396 de persoane cercetate, dintre care 149 au fost reţinute şi 102 arestate preventiv.
"Faţă de 78 de persoane a fost dispusă măsura controlului judiciar, patru au fost arestate la domiciliu şi 12 arestate în lipsă. Au fost efectuate 290 de percheziţii domiciliare şi 75 de percheziţii ale vehiculelor. Au fost puse în executare 73 de sechestre asiguratorii, fiind indisponibilizaţi 519.965 de lei, 367.500 de euro, 30.771 de dolari, alţi 43.649 de euro (transformaţi din alte valute), 35 de imobile şi 33 de autoturisme", se precizează în comunicat.
IGPR mai arată că, în vederea documentării activităţii infracţionale a persoanelor bănuite, activitatea de cooperare internaţională, indispensabilă pentru eficienţa investigaţiilor de trafic de persoane cu componentă transfrontalieră, a presupus trimiterea, de către structurile de combatere a traficului de persoane, a 579 de solicitări de asistenţă poliţienească internaţională.
Totodată, menţionează IGPR, au fost primite, de la partenerii străini, 936 de solicitări de informaţii şi verificări.
De asemenea, IGPR menţionează că au fost înregistrate 16 ordine europene de anchetă şi cereri de comisie rogatorie active, respectiv 22 pasive, fiind încheiate două acorduri de constituire a unor echipe comune de anchetă, având ca obiect combaterea traficului de persoane, fiind realizate trei acţiuni coordonate cu autorităţile judiciare din Europa în astfel cauze.
În primele 6 luni ale anului - 102 persoane arestate în urma activităţilor de combatere a traficului de persoane
Explorează subiectul
București
14°C
Articole Similare

301
FOTO/VIDEO Descoperire macabră: Resturi animale în degradare și crotaliere ridicate, anchetă în curs
301

24
Bărbat reţinut pentru rele tratamente aplicate propriului fiu, violenţă în familie şi ameninţare
24

55
Trei tractoare furate din Italia au fost găsite în curtea unui clujean. Seriile de şasiu au fost modificate
55

2.270
Control după explozia concediilor medicale la Primăria Sectorului 2: zeci de nereguli descoperite și amenzi de 128.000 de lei
2.270

3.087
Achitare în bloc în dosarul Primăriei Mangalia: Primarul Cristian Radu și funcționarii implicați scapă de acuzații
3.087

23
Bărbat căzut într-un puţ adânc de patru metri, salvat de pompieri
23

3.556
VIDEO Trei nopți de teroare pentru motocicliști, în Sectorul 6: Suspectul, prins în flagrant în timp ce distrugea caroseriile
3.556

2.360
Român aflat pe lista 'MOST WANTED', adus în țară: Eminența cenușie din spatele unor spargeri de milioane de euro, stabilit în Franța sub identitate falsă
2.360

77
Două turiste rătăcite cu mașina în pădure, salvate de jandarmii sibieni
77

73
Un copil de 5 ani a murit într-un incendiu, mama și fratele grav răniți
73

3.758
VIDEO Dronă deasupra județului Tulcea. Autoritățiile au emis mesaj RO-Alert: „Rămâneţi în interiorul casei, departe de geamuri şi pereţi exteriori”
3.758

1.465
ANM anunță vânt puternic în vestul țării: rafale de până la 70 km/h. Cum va fi vremea în București în weekend
1.465

52
Bărbat reținut după ce şi-a agresat fiica vitregă şi a condus fără permis
52

















Comentează