Premierul neo-zeelandez Jacinda Ardern a declarat luni, într-o conferinţă de presă, că este de părere că ţara sa va deveni republică în timpul vieţii sale, transmite luni dpa, potrivit Agerpres.
Totuşi, Ardern a adăugat că "nu a simţit niciodată vreo urgenţă'' din partea poporului neo-zeelandez pentru a face acest lucru să se întâmple.
Moartea Reginei Elisabeta a II-a a reaprins discuţiile despre oportunitatea tăierii legăturilor între Noua Zeelandă şi monarhia britanică.
Deşi Noua Zeelandă va deveni probabil republică la un moment dat, Ardern nu vede această posibilitate ''drept o măsură pe termen scurt, care să fie pe agendă prea curând''.
''Ne confruntăm cu atât de multe provocări. Aceasta este o dezbatere amplă şi importantă şi nu cred că este una care ar trebui să se petreacă rapid, mai ales când încă ne aflăm într-o perioadă de doliu'', a insistat premierul neo-zeelandez.
Ardern a anunţat că 26 septembrie va fi zi liberă în Noua Zeelandă, în memoria Reginei Elisabeta a II-a.
''Regina a fost suverana noastră, şefa noastră de stat, a avut o contribuţie imensă în Noua Zeelandă prin serviciul ei public, iar (decesul ei) reprezintă un sfârşit semnificativ al unui capitol'', a încheiat premierul neo-zeelandez.
'Imperiul' pare să moară odată cu Regina - Declarația care îl va pune pe gânduri pe Regele Charles al III-lea
Explorează subiectul
București
4°C
Articole Similare

4
VIDEO Atac israelian asupra unei suburbii a Berutului
4

10
Armament american pentru Taiwan: Țara își permite creșterea cheltuielilor
10

358
VIDEO Atac masiv rusesc asupra regiunii Kiev - Patru persoane au fost ucise
358

59
Nicio infrastructură petrolieră nu a fost avariată după bombardamentul asupra unei insule strategice, anunță Iranul
59

337
Criză în sectorul orezului din Europa: producătorii avertizează asupra unui posibil colaps
337

1.077
VIDEO Explozii în miez de noapte în Rusia - O mare rafinărie a fost lovită de dronele ucrainene
1.077

68
Provocare în Marea Japoniei - Coreea de Nord lansează un proiectil în timpul exercițiilor militare SUA-Coreea de Sud
68

1.998
Distrugătoarele Marinei SUA lansează interceptori de ultimă genrație pentru a doborî rachete iraniene care se apropie de spațiul NATO, dar costurile sunt uriașe
1.998

4.153
Disperare în Emiratele Arabe Unite. Zeci de persoane arestate pentru postarea pe rețelele sociale a imaginilor cu bombardamentele și instalațiile militare
4.153

1.981
Haos în 'paradis': tot mai mulți expați pleacă din Dubai pe fondul conflictului din Orientul Mijlociu
1.981

2.348
Trump recunoaște oficial că există neînțelegeri între el și Netanyahu
2.348

1.477
Războiul tehnologic se intensifică: China își propune să depășească definitiv SUA
1.477

2.289
Țările europene care au primit refugiați ucraineni: Câți au ales România
2.289
















Comentează