Impactul tarifelor lui Trump - Americanii ar putea fi loviți dur în 2026

Autor: George Traicu

Publicat: 05-01-2026 12:02

Actualizat: 05-01-2026 13:45

Article thumbnail

Sursă foto: Mark Schiefelbein / AP / Profimedia

După un an în care impactul tarifelor asupra costului vieţii americanilor a fost limitat, presiunea asupra preţurilor din Statele Unite riscă să se intensifice semnificativ în 2026, pe măsură ce companiile încep să transfere costurile către consumatori, iar administraţia Trump se apropie de alegerile de la jumătatea mandatului, relatează CNN, potrivit news.ro.

Impactul tarifelor din 2025

În 2025, Statele Unite au colectat cu aproximativ 187 miliarde de dolari mai mult din tarife decât în 2024, o creştere de aproape 200%. Potrivit estimărilor JPMorgan, circa 80% din această povară a fost suportată de companii, nu de consumatori. Acest echilibru este însă pe cale să se schimbe.

Consultanţii în comerţ spun că firmele, care iniţial au evitat majorările de preţuri, sunt tot mai constrânse să le aplice. Kyle Peacock, principal la Peacock Tariff Consulting, afirmă că multe companii au început deja să includă costurile tarifelor în preţuri la începutul noului an, iar altele plănuiesc acest lucru în primul sau al doilea trimestru. Produsele cu marje mici de profit, precum alimentele, se numără printre cele mai vulnerabile.

Această evoluţie creează o dilemă politică majoră pentru preşedintele Donald Trump: menţinerea tarifelor riscă să alimenteze nemulţumirea legată de costul vieţii, în timp ce relaxarea lor ar submina o politică economică promovată intens.

De-a lungul timpului, Trump a amânat sau retras mai multe ameninţări tarifare, suficient de des încât pe Wall Street să circule acronimul „TACO” — „Trump Always Chickens Out”.

Casa Albă amână tarife semnificative pentru Italia

Chiar la începutul anului, Casa Albă a amânat tarife semnificative pentru mobilă, dulapuri şi pastele italiene, fără explicaţii detaliate. Mişcarea sugerează că administraţia este sensibilă la riscurile politice generate de tarife şi ar putea căuta şi în 2026 oportunităţi de a reduce discret unele măsuri.

Presiunea inflaționistă

Presiunile inflaţioniste sunt deja vizibile. Economiştii Goldman Sachs estimează că tarifele au adăugat aproximativ o jumătate de punct procentual la inflaţia din 2025, contribuind decisiv la depăşirea ţintei de 2% a Rezervei Federale. Pentru primele şase luni ale acestui an, Goldman anticipează încă trei zecimi de punct procentual în plus, pe fondul transmiterii costurilor către consumatori.

Un factor de incertitudine major îl reprezintă însă Curtea Supremă a SUA, care urmează să se pronunţe asupra legalităţii celor mai ample tarife impuse de Trump. Tarifele contestate au adus deja peste 130 de miliarde de dolari la buget. O decizie nefavorabilă administraţiei ar putea limita capacitatea preşedintelui de a introduce noi tarife şi ar putea duce chiar la rambursări pentru companii.

În paralel, oficialii americani au lăsat să se înţeleagă că, în cazul unei decizii negative, ar putea recurge la alte instrumente tarifare. Pe fondul scăderii popularităţii şi al sensibilităţii crescute faţă de costul vieţii, rămâne deschisă întrebarea centrală pentru 2026: vor deveni tarifele un şoc inflaţionist major sau vor fi din nou diluate prin excepţii, amânări şi retrageri tactice.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri