Cel puţin două persoane şi-au pierdut viaţa în urma prăbuşirii unui imobil joi dimineaţă într-o zonă dens populată din Mumbai, capitala economică a Indiei, în timp ce alte peste 30 de persoane sunt prinse sub dărâmături, relatează Reuters, scrie agerpres.ro.
Agenţia de presă France Presse relatase anterior că echipele de salvare caută să recupereze în jur de 40 de persoane prinse sub dărâmăturile clădirii prăbuşite.
Clădirea cu patru etaje, situată într-o zonă comercială din centrul acestei metropole indiene, s-a prăbuşit joi dimineaţa la ora locală 08:40 (03:10 GMT).
"Estimăm că în jur de 40 de persoane sunt prinse sub dărâmături şi o echipă de 43 de persoane efectuează operaţiuni de salvare", a indicat pentru AFP un responsabil al unităţii de gestionare a dezastrelor.
Opt sau nouă familii trăiau în clădirea respectivă, conform acestuia.
Potrivit Reuters, cel puţin două persoane şi-au pierdut viaţa în urma dezastrului, iar alte opt au fost recuperate în viaţă, în timp ce operaţiunile de salvare continuă.
"Operaţiunile de salvare sunt în curs de desfăşurare. Am trimis 12 autospeciale. Ambulanţele au sosit la faţa locului pentru a transporta victimele la spital", a indicat un responsabil indian.
Clădirile se prăbuşesc frecvent în India, în special în perioada ploilor torenţiale provocate de muson, care durează din iunie până în septembrie în partea subcontinentală a ţării.
Ploi puternice au paralizat săptămâna aceasta Mumbai, antrenând oprirea forţată a activităţii multor instituţii în agitata capitală economică a Indiei şi decesul a 10 persoane.
De altfel şi în cazul dat poliţia suspectează că ploile abundente din ultimul timp ar fi putut şubrezi clădirea, mai ales că toate imobilele din acest cartier sunt vechi.
În 2013, 60 de persoane şi-au pierdut viaţa în urma prăbuşirii unei clădiri dintr-un cartier rezidenţial, într-una dintre cele mai grave tragedii de acest gen din Mumbai.
Imobil prăbușit în Mumbai: Cel puțin doi morți și alte peste 30 de persoane sunt prinse sub dărâmături / VIDEO
București
16°C
Articole Similare

14
Jair Bolsonaro, spitalizat după ce i s-a făcut rău în închisoare
14

22
Turcia se orientează spre energia nucleară pentru a-şi diversifica sursele de energie
22

903
Urmează un spectacol de excepție pe cerul zilei: O cometă rară va trece foarte aproape de Soare
903

48
Pericolul de la centrala nucleară Zaporojie - Avertismentul șefului Rosatom
48

77
Relaxarea sancțiunilor asupra Rusiei - Cancelarul german consideră că este o decizie greșită
77

70
Havana negociază - Preşedintele cubanez confirmă discuţii cu reprezentanţi ai SUA
70

2.797
Opoziție la Casa Albă - J.D. Vance s-ar fi îndoit de intervenția din Iran
2.797

105
Război între președinte și premier în Polonia - Donald Tusk anunță că va ignora veto-ul lui Karol Nawrocki
105

6.250
Se prefigurează un adevărat dezastru pentru Donald Trump: Republicanii încep să piardă major teren în fața democraților
6.250

10.479
„Nostradamus al Chinei" a prezis cum se va sfârși războiul din Iran: „Aceasta va schimba pentru totdeauna ordinea globală"
10.479

108
Acuzații dure de la Londra: Rusia şi Iranul încearcă să deturneze economia globală
108

8.600
A treia rachetă lansată de Iran spre Turcia. Mesajul ministrului turc al Apărării
8.600

4.655
Donald Trump, discuție secretă cu puternicii lideri ai G7: Iranul este pe punctul de a se preda
4.655

















Comentează