Ilie Bolojan, despre imaginile virale de pe rețelele sociale: Nu e recomandat să îți tai pașaportul, că trebuie să ți-l refaci. Trebuie văzut motivele

Autor: Remus Vlad, Redactor

Publicat: 21-05-2025 17:46

Actualizat: 21-05-2025 20:46

Article thumbnail

Sursă foto:  Credit: Mile Atanasov / Panthermedia / Profimedia

Întrebat despre faptul că mai mulți simpatizanți și membri AUR au publicat pe rețelele de socializare, în urma alegerilor, clipuri video în care își tăiau actele de identitate, președintele interimar Ilie Bolojan a venit repede cu un răspuns.

„Nu cred că e recomandat să îți tai pașaportul, că trebuie să ți-l refaci, dar cred că e recomandat ca cel care câștigă alegerile să fie conștient că există mulți oameni care nu l-au votat, care trebuie respectați”, a spus Bolojan.

Președintele interimar a adăugat că „trebuie văzut care sunt motivele pentru care acești oameni au votat într-un fel sau altul”.

„Ca oameni responsabili, trebuie să vedem, așa cum am spus, cum putem apropia cele două românii, cum putem scădea tensiunea din societate, cum putem reda încrederea. Asta trebuie să o facem fiecare acolo unde suntem, indiferent că sunt alegeri locale, într-o localitate mai mică sau mai mare, sau sunt alegeri prezidențiale în România”.

El a subliniat că „acest lucru este valabil peste tot și atunci când ești într-o funcție publică, nu joci doar pentru electoratul tău sau cel care te-a votat, ci joci pentru toată comunitatea”.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri