Ilie Bolojan a convocat ședință de urgență la Guvern: Se decretează zile de doliu național

Autor: Lucian Negrea, Reporter

Publicat: 05-08-2025 18:26

Actualizat: 05-08-2025 21:43

Article thumbnail

Sursă foto:  Credit: Lucian Alecu / Alamy / Profimedia

Premierul Ilie Bolojan a convocat o ședință de urgență la Palatul Victoria, după decesul fostului președinte Ion Iliescu. Conform legii, Guvernul va adopta o Hotătâre de Guvern pentru organizarea funeraliilor naționale și pentru decretarea doliului național.

Ion Iliescu a murit

Ședința de Guvern va avea loc la ora 19.30, iar premierul va primi un document complet din partea comitetului interministerial pentru organizarea funeraliilor de stat.

Conform surselor este posibil ca joi să fie declarată zi de doliu național. De asemenea, Guvernul ar putea propune ca tot joi 7 august să aibă loc și înmormântarea, dar asta depinde și de procedurile medicale. În cazul în care procedurile medicale se vor prelungi, atunci înmormântarea ar putea să aibă loc vineri 8 august.

De asemenea, trupul neînsuflețit al fostului președinte va fi depus la Palatul Cotroceni, pentru ca oamenii să-și poată lua adio.

Ion Iliescu ar putea fi înmormântat la Cimitirul Ghencea 3, acolo unde s-a creat o figură specială pentru foștii șefi de stat ai României.

La înmormântarea fostului președinte vor fi trase 21 de salve de tun.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri