Jucătoarea poloneză de tenis Iga Swiatek, numărul unu mondial, s-a calificat în finala turneului WTA 1.000 de la Roma, dotat cu premii totale în valoare de 2.527.250 de euro, iar duminică va încerca să câştige al cincilea titlu consecutiv din acest sezon, după succesele de la Doha, Indian Wells, Miami şi Stuttgart, conform Agerpres.
Reprezentanta Poloniei, în vârstă de 20 ani, deţinătoarea trofeului, a învins-o sâmbătă în semifinale, cu 6-2, 6-1, pe belarusa Arina Sabalenca, favorita numărul trei. Ea a înregistrat cu această ocazie a 27-a victorie consecutivă în circuitul profesionist.
Swiatek, laureată la Roland Garros în 2020, o va avea ca adversară în finală pe câştigătoarea meciului dintre tunisianca Ons Jabeur (nr.7), victorioasă săptămâna trecută în turneul de la Madrid, în absenţa polonezei, şi rusoaica Daria Kasatkina (nr.23).
La Roma, Iga Swiatek a revenit în competiţie după o mică pauză, în care a dorit să beneficieze "de cinci sau şase zile fără rachetă" şi să-şi odihnească unul dintre braţe la care a resimţit dureri. Ea a câştigat toate cele patru meciuri disputate de la începutul acestei săptămâni, fără să cedeze niciun set.
Începând din anul 2000, doar trei jucătoare au obţinut mai mult de 27 de victorii consecutive în circuitul profesionist: Venus Williams (35, un record), Serena Williams (34) şi Justine Henin (32).
Ultima înfrângere suferită de Swiatek datează din 16 februarie, când s-a înclinat în faţa letonei Jelena Ostapenko, în turul al doilea al turneului de la Dubai.
Iga Swiatek, numărul unu mondial, s-a calificat în finala turneului WTA 1.000 de la Roma
Explorează subiectul
București
2°C
Articole Similare

0
România U17 zdrobește Letonia: 4-1 în preliminariile Campionatului European la fotbal feminin
0

37
Cu Drăguşin integralist, Tottenham a scos un egal pe terenul campioanei, 1-1 cu FC Liverpool
37

25
Barcelona se impune la scor cu Sevilla și se menține la conducerea La Liga
25

29
Rugby Europe Championship 2026: România, învinsă de Spania în finala mică
29

13
Jocurile Paralimpice: Andrei-Sorin Popa a încheiat pe locul 22 competiţia de slalom la Milano-Cortina 2026
13

12
Marius Marin s-a accidentat în Pisa – Cagliari 3-1
12

14
Manchester United – Aston Villa 3-1
14

34
Farul Constanţa - Petrolul Ploieşti 2-0, în play-out-ul Superligii
34

22
U-BT caută calificarea în semifinalele Eurocup. Silvășan: Avem șansa noastră
22

73
Vertappen consideră o 'glumă' noul format competiţional după ce s-a retras la Shanghai
73

30
„Finalissima” riscă să nu mai aibă loc: Condiţia pusă de federaţia argentiniană
30

173
Istvan Kovacs ar putea să fie sancționat după prestația de la Rapid - Dinamo 3-2. Ce suspendare îl așteaptă
173

326
Max Verstappen face scandal după Marele Premiu al Chinei: 'O glumă! Ca și cum am juca Mario Kart'
326
















Comentează