SUA şi Rusia şi-au pasat una alteia responsabilitatea luni pentru tensiunea actuală care domină scena internaţională şi care, potrivit Naţiunilor Unite, a provocat una din situaţiile cele mai periculoase pe care le-a cunoscut lumea în ultimele decenii, relatează EFE, conform AGERPRES.
La iniţiativa Chinei, Consiliul de Securitate al ONU a organizat o sesiune specială pentru a aborda 'Promovarea securităţii comune prin dialog şi cooperare', dar dezbaterea a fost marcată de acuzaţii şi reproşuri reciproce, îndeosebi între Rusia şi puterile occidentale.
Ambasadoarea SUA la ONU, Linda Thomas-Greenfield, a denunţat încălcarea Chartei Naţiunilor Unite de către Rusia prin invazia ei ilegală şi 'neprovocată' în Ucraina, reproşându-i totodată ignorarea încercărilor repetate ale altor ţări de a găsi o soluţie diplomatică la criză.
'Rusia şi-a justificat acţiunile încercând să redefinească concepte fundamentale precum suveranitatea, integritatea teritorială şi indivizibilitatea securităţii. A spus asta declarând că este prerogativa Moscovei să dicteze deciziile politice şi de securitate ale vecinilor ei', a afirmat Thomas-Greenfield.
Reprezentanta diplomaţiei SUA a menţionat că invazia Rusiei în Ucraina s-a soldat până în prezent cu zeci de mii de morţi, a provocat o criză a refugiaţilor şi a agravat securitatea alimentară în întreaga lume, dar de asemenea a 'erodat principiile-cheie care au împiedicat izbucnirea de noi războaie mondiale'.
În acelaşi timp, omologul său rus, Vasili Nebenzia, a atribuit această situaţie exclusiv voinţei 'Occidentului' de a-şi 'păstra hegemonia', precum şi ceea ce el a calificat drept promisiuni false din partea Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) după prăbuşirea Uniunii Sovietice.
'NATO a continuat să se extindă inexorabil, aducându-şi infrastructura militară din ce în ce mai aproape de frontierele noastre, inclusiv desfăşurând sisteme de apărare antirachetă şi arme ofensive. Toate acestea au generat o ameninţare reală la adresa securităţii naţionale a ţării noastre', a subliniat Nebenzia.
Ambasadorul rus la ONU a declarat că războiul actual nu este decât rezultatul acestor politici, afirmând că Ucraina 'a fost sacrificată' în această confruntare a SUA şi aliaţilor lor cu Rusia.
Totodată, el a denunţat comportamentul occidental în Asia şi Africa, susţinând că totul face parte dintr-o încercare occidentală de a-şi impune modul de gândire şi modelul politic restului lumii.
'Planul imprudent al SUA referitor la Taiwan se înscrie pe aceeaşi linie. Considerăm această provocare minuţios planificată drept o demonstraţie flagrantă de lipsă de respect pentru suveranitatea altor ţări şi pentru obligaţiile internaţionale ale Statelor Unite', a insistat diplomatul rus, făcând referire probabil la recenta vizită a preşedintei Camerei Reprezentanţilor din Congresul SUA, Nancy Pelosi, la Taipei.
SUA şi Rusia se acuză reciproc şi de slăbirea arhitecturii de neproliferare nucleară şi de creşterea riscului privind un război nuclear.
În acest sens, secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a avertizat din nou că 'riscul nuclear a atins cel mai înalt nivel din ultimele decenii' şi că întregul sistem de securitate colectivă este în pericol.
'Lumea noastră este fracturată de diviziuni geopolitice, conflicte şi instabilitate. De la lovituri de stat militare la conflicte între state, invazii şi războaie care continuă an de an. Divergenţele ce persistă între marile puteri mondiale - care fac parte din acest Consiliu - continuă să limiteze capacitatea noastră de a răspunde în mod colectiv', a deplâns Guterres, citat de EFE.
Ies scântei la ONU: SUA şi Rusia se acuză reciproc pentru tensiunile din lume
București
7°C
Articole Similare

913
'Lași!' Trump face anunțul care zguduie din temelii alianța NATO
913

10
Forțele israeliene au ucis o persoană și rănit alte 17 în sudul Libanului
10

890
O minte non-umană dă semne că trăiește printre noi: nu este vorba despre extratereștri, ci despre ceva mult mai greu de recunoscut
890

742
Decizie radicală: Rusia va opri exporturile de benzină de la 1 aprilie. Ce intenționează să obțină prin această mișcare
742

673
'Avem degetul pe trăgaci pentru o intervenție militară': gruparea Houthi anunță condițiile în care s-ar putea alătura războiului din Orientul Mijlociu
673

32
Planeta Marte accelerează: cercetătorii încearcă să afle de ce planeta se rotește mai repede în fiecare an
32

2.978
Iranul a dezlănțuit iadul asupra unei baze americane din Arabia Saudită: care sunt primele informații despre victime
2.978

992
Ultimatumul lui Marco Rubio: șeful diplomației SUA dezvăluie în cât timp vrea să neutralizeze capacitățile Iranului
992

914
Japonezii fac o descoperire majoră: ce vitamine pot stopa progresia bolii Parkinson
914

718
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Dronele ucrainene au atacat, a treia noapte la rând, instalațiile petroliere din regiunea Leningrad
718

982
Anunț de la Kiev: motorina din Orientul Mijlociu, soluția pentru criza combustibilului din Ucraina
982

3.333
O forță stă pregătită să intre în război alături de Iran dacă SUA și Israel vor intensifica atacurile: 'Avem responsabilitatea de a face acest lucru'
3.333

40
Rebelii Houthi amenință: „Avem degetul pe trăgaci pentru o intervenție militară directă”
40
















Comentează