Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis marţi să menţină controlul judiciar dispus în cazul deputatului PSD Vlad Cosma şi tatălui acestuia, Mircea Cosma, preşedinte al Consiliului Judeţean Prahova, în dosarul în care au fost trimişi în judecată pentru corupţie.
Magistraţii au modificat însă dispoziţiile măsurii controlului judiciar şi au dispus că Vlad Cosma, omul de afaceri Răzvan Alexe şi Daniel Alixandrescu pot părăsi teritoriul României.
Deputatul Vlad Cosma şi tatăl acestuia, Mircea Cosma, au fost trimişi în judecată în aprilie 2014, fiind acuzaţi de procurorii anticorupţie de trafic de influenţă şi, respectiv, luare de mită şi abuz în serviciu.
Alături de cei doi au mai fost deferiţi justiţiei omul de afaceri Răzvan Alexe, acuzat de trafic de influenţă şi dare de mită şi directorul Direcţiei Patrimoniu din cadrul CJ Prahova, Daniel Alixandrescu, acuzat de luare de mită şi abuz în serviciu.
Potrivit DNA, în perioada 2010 - 2013, preşedintele CJ Prahova a derulat o activitate infracţională de natură a prejudicia bugetul public al judeţului, în favoarea unor interese private, antrenând într-un circuit ilicit, susţinut şi de reprezentanţii unor societăţi comerciale favorizate - denunţători în cauză, mai multe persoane printre care şi pe fiul său, Vlad Cosma.
"În concret, contra unor sume de bani, reprezentând iniţial preţul unor contracte de vânzare - cumpărare terenuri supraevaluate şi ulterior un procent din câştigul asigurat celor trei societăţi comerciale, inculpatul Cosma - uzând de prerogativele conferite de funcţia deţinută la nivelul autorităţii publice judeţene şi beneficiind de concursul cointeresat al inculpatului Alixandrescu - funcţionar public având calitatea de director al unor departamente 'cheie' în CJ Prahova, a facilitat câştigarea de către cele trei societăţi a procedurilor de achiziţie publică organizate de consiliul judeţean ca entitate achizitoare de lucrări şi servicii, dar şi decontarea cu prioritate a altor lucrări deja efectuate", susţine DNA, potrivit Agerpres.
Intervenţia reprezentanţilor societăţilor la şeful CJ s-a realizat fie direct (prin reprezentantul de atunci al uneia dintre cele trei firme, în prezent decedat), fie prin intermediul lui Vlad Cosma şi Răzvan Alexe (apropiat al familiei Cosma), care şi-au traficat influenţa avută asupra lui Mircea Cosma, contra unui 'comision' împărţit între ei.
ÎCCJ: Una caldă şi una rece pentru preşedintele CJ Prahova şi pentru fiul său
Explorează subiectul
București
4°C
Articole Similare

2.434
'Nu a fost o tocmeală'. Consilierul lui Nicușor Dan rupe tăcerea despre negocierile cu Zelenski
2.434

1.636
Jocuri politice pe banii țării! Lider PNL: PSD împreună cu AUR şi Simion au pus la cale o conspiraţie prin care vor să facă bugetul României ţăndări
1.636

655
Primarul Capitalei anunță actualizarea chiriilor pentru locuințele "convenabile", după 20 de ani: "Am propus un amendament"
655

3.098
Theodor Stolojan, lecție pentru guvernanți: 'Scăderea accizelor la carburanți ar fi o greșeală. Nu pot să protejez întreaga populație'
3.098

982
DOCUMENT: Criza carburanților ajunge pe masa coaliției: plafonare de preț, subvenție la pompă și repornirea Petrotel, propuse de ministrul Energiei
982

5.728
Gigi Becali îl face praf pe George Simion după scandalul pe tema dislocării de trupe SUA în România: 'Bă, dacă sunteți suveraniști apărați-vă singuri. Nu mai mergeți să dați mâna cu oamenii'
5.728

3.186
FOTO Premierul Bolojan a răbufnit pe şantierul liniei de cale ferată din vestul țării, unde sunt întârzieri: Trebuie date penalități! Este o lipsă de mobilizare a celor doi constructori
3.186

1.733
Fostul ministru al Energiei explică ce se întâmplă cu gazul din Neptul Deep după controversele apărute: 'Se salvează niște costuri'
1.733

146
Deputatul AUR Andrei Gușă: "Sistemul a decis implicarea de facto a României în două războaie în mai puțin de 24 de ore! Vrem pace!"
146

36
Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu: Îmi fac podcast; va fi seara, în afara orelor de muncă
36

33
Ministrul apărării, Radu Miruţă, s-a întâlnit cu noul ambasador al SUA în România: Prezenţa militară americană în ţara noastră, alături de investiţiile SUA în domenii strategice contribuie la consolidarea securităţii naţionale
33

1.758
Thuma (PNL) cere un buget echitabil pentru județul Ilfov: „Am obligația să apăr interesul cetățenilor”
1.758

1.688
Diana Buzoianu face curățenie la malul mării: Plajele din România nu trebuie să fie Vestul Sălbatic. Am găsit ţevi care intră în mare / Atac la autoritățile locale
1.688
















Comentează