Înalta Curte de Casație și Justiție respinge ferm scenariile lansate de presă referitoare la expertiza oficială care arată că legea privind privind pensiile magistraților, aflată în analiză la CCR, desființează în realitate acest drept constituțional al magistraților. Într-o clarificare publică transmisă luni, 19 ianuarie 2026, ÎCCJ afirmă că acuzațiile privind o pretinsă „umflare” a pensiei contributive nu doar că nu corespund concluziilor, dar ar produce o percepție eronată asupra efectelor juridice ale noii reglementări.
Contextul discuției
Legea aflată sub control de constituționalitate introduce, între altele, plafonarea pensiei de serviciu la 70% din ultimul salariu net și un nou traseu de tranziție, într-un moment în care tema „pensiilor speciale” a rămas un subiect major de controversă publică. În paralel, ÎCCJ a sesizat CCR, iar după mai multe amânări Curtea a acordat un nou termen de pronunțare pentru 11 februarie 2026, invocând nevoia de a studia, inclusiv, expertiza depusă de autorul sesizării la 15 ianuarie 2026.
În acest cadru, site-ul G4media.ro a prezentat expertiza contabilă depusă de ÎCCJ ca fiind „manipulativă”, invocând opinii de „experți” fără identitate publică și criticând ipoteze de lucru extrase selectiv din setul de simulări. ÎCCJ răspunde că discuția a fost mutată din zona verificării unei concluzii tehnice într-o zonă de retorică și insinuare, în care se contestă, pe fragmente, premisele unor scenarii, fără a se spune publicului că tocmai modelul de bază, pe date curente, conduce la aceeași concluzie.
Detalii despre expertiză: „Nu e reformă, e confiscare” - ÎCCJ demonstrează că Guvernul Bolojan desființează pensiile de serviciu ale magistraților
ÎCCJ: Ce arată expertiza și ce se spune public – două lucruri diferite
În clarificarea publică, ÎCCJ arată că expertiza nu a fost construită pentru a produce un rezultat convenabil, ci pentru a testa dacă, în logica noii legi, pensia de serviciu mai păstrează „substanța” care o definește ca instituție distinctă. De aici și opțiunea declarată a instanței de a rula inclusiv un scenariu maximal, tocmai pentru a elimina argumentul că rezultatul negativ ar fi doar consecința unei ipoteze „nefavorabile” magistraților.
Chiar și într-o ipoteză favorabilă, pe care instanța o descrie explicit drept nerealizată în practică, de dublare a veniturilor pe perioada analizată, pensia de serviciu ar rămâne inferioară pensiei contributive. În logica ÎCCJ, acesta este testul decisiv, care arată că, dacă nici în scenariul „maximal” pensia de serviciu nu ajunge să fie avantajoasă, atunci nu mai vorbim despre o ajustare, ci despre pierderea funcției juridice a instituției.
ÎCCJ introduce și date numerice pentru a face concluzia inteligibilă. Pentru o ipoteză de majorare cu 50% a veniturilor, instanța indică diferențe „în minus” față de contributivitate de 4.209 lei pentru nivelul judecătoriei, 2.533 lei pentru tribunal și 1.478 lei pentru curtea de apel. Tot ÎCCJ arată că, în ipoteza majorării chiar cu 100% a veniturilor, pentru judecătorii curților de apel ar rezulta o reducere de 1.772 lei a pensiei de serviciu în raport cu contributivitatea, iar pentru cei de la instanța supremă o reducere de 1.223 lei.
De ce contează comparația cu pensia contributivă
Pentru publicul larg, cheia disputei este comparația între două mecanisme care, în mod normal, nu ar trebui să se „inverseze”. Pensia contributivă este legată de contribuțiile plătite în timp, iar pensia de serviciu este, prin definiție, un regim special care ar trebui să fie justificat prin statut, incompatibilități, interdicții și rolul constituțional al magistratului. ÎCCJ spune că, în noua arhitectură, plafonarea la 70% din net împinge sistematic pensia de serviciu sub nivelul pensiei contributive pentru persoane cu contribuții egale, ceea ce ar însemna că „beneficiul” regimului special este, practic, anulat.
Pe această linie, rezultatul nu depinde de un truc de modelare, ci de o relație structurală între formule. Varianta de bază a simulării, construită pe datele la zi și pe aplicarea mecanică a prevederilor din legea generală a pensiilor și din actul contestat, pornește de la un scenariu de tip status-quo, în care nici salariul mediu brut pe economie, nici indemnizațiile, ca valori nominale de referință, nu sunt mutate arbitrar în avantajul uneia dintre părți. Chiar și în această configurație, diferența rămâne negativă pentru pensia de serviciu.
În plus, aceeași logică se păstrează atunci când modelul este replicat „în simetrie”, cu dinamici proporționale, adică atunci când cresc în același sens atât veniturile din carieră, cât și reperul macroeconomic. Critica de presă devine, în această lectură, una selectivă, pentru că atacă ipoteze din variantele pe premise (în special cele construite pentru a testa limite), dar ocolește exact concluzia pe care o livrează varianta de bază și omite că distorsiunea reală ar fi tocmai creșterea unilaterală a unui reper, în timp ce celălalt rămâne „înghețat”.
Bătălia pentru percepția publică
ÎCCJ arată că prezentarea efectelor ca inexistente ori „neglijabile” ar distorsiona concluziile expertizei și ar induce publicul în eroare cu privire la consecințele juridice. Dacă o prestație este permanent subordonată alteia și nu produce efecte favorabile în nicio ipoteză rezonabilă, atunci ea este „desființată în fapt”, chiar dacă rămâne, formal, în text.
Această intervenție vine în timp ce CCR a amânat din nou pronunțarea, pentru 11 februarie 2026, invocând necesitatea studierii problemelor din dosar și a documentelor depuse de autorul sesizării la 15 ianuarie 2026. Expertiza a intrat în circuitul dezbaterii instituționale tocmai ca răspuns la solicitări de date privind impactul mecanismului, din interiorul CCR.
ÎCCJ arată că, dacă noua lege face ca pensia de serviciu să nu mai fie niciodată preferabilă față de contributivitate, atunci nu mai este vorba despre o „reformă”, ci despre o golire de conținut, iar disputa trebuie purtată pe consecințe juridice, nu pe insinuări despre intenții.
Dincolo de tehnicalități, ÎCCJ insistă pe un punct ușor de înțeles. Anume că dacă simularea arată că, pentru cei care intră acum în profesie, plafonarea la 70% din net îi conduce, la final de carieră, la o pensie de serviciu mai mică decât pensia contributivă, atunci „beneficiul” specific devine, în fapt, inoperant. Aceasta este, de fapt, linia pe care instanța o apără public. ÎCCJ nu cere să fie acceptată o ipoteză, ci arată că, chiar atunci când ipotezele sunt împinse într-o zonă favorabilă, concluzia nu se schimbă.
În acest punct, clarificarea ÎCCJ devine și un avertisment despre modul în care se construiesc contra-narațiunile. Când „analizele” sunt livrate prin apel la experți anonimi și prin critica selectivă a unor premise, fără a se confrunta rezultatul de bază al modelului, discuția se mută din zona verificabilului în zona sugestiei. ÎCCJ cere, practic, ca publicul să privească miza cu instrumentele corecte. Dacă, în orice variantă rezonabilă, plafonarea produce o pensie de serviciu sistematic inferioară contributivității, atunci problema devine una de constituționalitate și de arhitectură juridică.
Comentează