România ajunge din nou sub lupa presei internaționale, după ce prestigiosul cotidian francez Le Monde publică o analiză amplă despre instrumentalizarea politică a iei românești, una dintre cele mai cunoscute piese de patrimoniu cultural din Europa Centrală și de Est. Publicația descrie un fenomen sensibil: un obiect de identitate culturală a fost transformat într-un marker ideologic, într-un context de radicalizare politică accelerată.
Bluza tradițională românească – celebrată de Henri Matisse, adoptată de mari case de modă și inclusă în patrimoniul UNESCO – este astăzi asociată tot mai frecvent cu extrema dreaptă și cu discursul identitar exclusivist.
Ia - de la patrimoniu la propagandă
Le Monde subliniază că, în ultimii ani, ia a încetat să mai fie un simbol neutru. În timp ce în Ucraina bluza tradițională vyshyvanka a devenit un semn al rezistenței naționale în fața agresiunii externe, în România echivalentul său cultural este reapropiat politic, într-un mod care divizează societatea.
Publicația notează că mișcările naționaliste și suveraniste, aflate în creștere și creditate de unele sondaje cu aproximativ 40% din opțiunile electorale, folosesc ia ca element vizual central al mesajului lor. Un exemplu emblematic este europarlamentara Diana Șoșoacă, care apare aproape invariabil în spațiul public purtând ie, transformând bluza într-un statement politic recognoscibil.
În această logică, ia nu mai transmite ideea de diversitate culturală sau continuitate istorică, ci devine un cod vizual al „românismului pur”, opus globalismului, Uniunii Europene și valorilor liberale.
Identitate națională sau mit ideologic?
Le Monde citează experți români care contestă această narațiune. Directorul Muzeul Național de Artă al României, Erwin Kessler, afirmă că asocierea iei cu o identitate națională unică este profund mitologizată. În realitate, nu există „ia României”, ci zeci de tipuri regionale, diferite de la sat la sat, cu influențe istorice și etnice variate.
Mai mult, publicația franceză subliniază un aspect incomod pentru discursul naționalist: minoritățile maghiare, ucrainene sau bulgare din România au, la rândul lor, bluze tradiționale similare, ceea ce plasează ia într-un context cultural regional, nu exclusiv național.
O istorie a instrumentalizării
Articolul face o paralelă relevantă între prezent și trecut. Ia nu este la prima confiscare politică. În perioada regimului comunist, sub conducerea lui Nicolae Ceaușescu, bluza tradițională a fost ridicată la rang de simbol oficial al „omului nou” și al identității naționale controlate de stat.
Le Monde observă că extrema dreaptă actuală reia, în alt registru, aceeași strategie: folosirea simbolurilor culturale pentru a legitima un proiect politic autoritar, conservator și antioccidental.
Diaspora și ruptura simbolică
Un paradox evidențiat de cotidianul francez este cel al diasporei. Pentru milioane de români din afara țării, ia a devenit un simbol al apartenenței și nostalgiei, purtat la evenimente culturale, festivaluri sau Ziua Universală a Iei. În România însă, aceeași piesă vestimentară este percepută de tot mai mulți tineri urbani drept un simbol „confiscat”, asociat cu radicalismul.
Această fractură culturală este, potrivit Le Monde, un simptom al polarizării politice profunde din societatea românească.
Un simbol viu sau un steag ideologic?
Meșteșugarii și promotorii autentici ai tradiției resping ideea înghețării iei într-un simbol politic rigid. Pentru ei, bluza tradițională este un obiect viu, care evoluează, se reinventează și spune povești individuale, nu un uniform ideologic.
Nu vorbim, deci, doar despre o bluză, ci despre lupta pentru controlul simbolurilor într-o Românie aflată între patrimoniu, globalizare și tentația radicalizării. Ia devine astfel un indicator al tensiunilor politice, al crizei de identitate și al modului în care cultura poate fi transformată în instrument de putere.
Comentează