Magnatul media hongkongonez Jimmy Lai a fost condamnat vineri la o nouă pedeapsă cu închisoarea pentru că a luat parte în 2019 la o manifestaţie inedită în ziua celei de-a 70-a aniversări a Chinei comuniste, informează AFP.
Lai, aflat în prezent în detenţie pentru că a participat şi la alte manifestaţii, a fost condamnat la 14 luni de închisoare pentru că a organizat şi participat la o reuniune pe 1 octombrie 2019. El a pledat vinovat.
Alte şapte personalităţi ale mişcării pro-democraţie, printre care Figo Chan, 25 de ani, şi foştii deputaţi Lee Cheuk-yan şi Leung Kwok-hung, au fost condamnaţi de asemenea la noi pedepse.
Acest val de condamnări ilustrează încă o dată implacabila represiune chineză asupra teritoriului semiautonom, subliniază AFP.
Pe 1 octombrie 2019, de Ziua Naţională a Chinei, militanţi radicali şi forţele de ordine s-au înfruntat de o manieră extrem de violentă în marja manifestaţiei care s-a derulat în general în mod paşnic şi la care au participat şi militanţii condamnaţi. Beijingul a resimţit ca o lovitură participarea masivă a populaţiei la această manifestaţie, în timp ce guvernul chinez celebra 70 de ani de regim.
Popularitatea mişcării de contestare s-a tradus la urne prin triumful opoziţiei în alegerile locale din noiembrie 2019. Însă la începutul lui 2020 mişcarea a încetinit brusc, sub efectul cumulat al restricţiilor asupra adunărilor publice în contextul pandemiei de coronavirus şi al miilor de arestări, dar şi al unei oarecare oboseli a manifestanţilor.
Exceptând abandonarea legii controversate asupra extrădărilor care a declanşat de fapt mişcarea de contestare, manifestanţii nu au obţinut nimic, iar puterea chineză şi-a reimpus în 2020 autoritatea în regiunea turbulentă, în special prin intermediul legii asupra securităţii naţionale.
Acum, nicio manifestaţie nu mai este posibilă în Hong Kong şi, sub pretextul pandemiei de coronavirus, autorităţile au amânat cu un an alegerile legislative în care opoziţia avea toate şansele să-şi vadă aprobată popularitatea luptei sale.
Hong Kong - Jimmy Lai a fost condamnat la o nouă pedeapsa cu închisoarea
Explorează subiectul
București
16°C
Articole Similare

14
Jair Bolsonaro, spitalizat după ce i s-a făcut rău în închisoare
14

22
Turcia se orientează spre energia nucleară pentru a-şi diversifica sursele de energie
22

903
Urmează un spectacol de excepție pe cerul zilei: O cometă rară va trece foarte aproape de Soare
903

48
Pericolul de la centrala nucleară Zaporojie - Avertismentul șefului Rosatom
48

77
Relaxarea sancțiunilor asupra Rusiei - Cancelarul german consideră că este o decizie greșită
77

70
Havana negociază - Preşedintele cubanez confirmă discuţii cu reprezentanţi ai SUA
70

2.797
Opoziție la Casa Albă - J.D. Vance s-ar fi îndoit de intervenția din Iran
2.797

105
Război între președinte și premier în Polonia - Donald Tusk anunță că va ignora veto-ul lui Karol Nawrocki
105

6.250
Se prefigurează un adevărat dezastru pentru Donald Trump: Republicanii încep să piardă major teren în fața democraților
6.250

10.479
„Nostradamus al Chinei" a prezis cum se va sfârși războiul din Iran: „Aceasta va schimba pentru totdeauna ordinea globală"
10.479

108
Acuzații dure de la Londra: Rusia şi Iranul încearcă să deturneze economia globală
108

8.600
A treia rachetă lansată de Iran spre Turcia. Mesajul ministrului turc al Apărării
8.600

4.655
Donald Trump, discuție secretă cu puternicii lideri ai G7: Iranul este pe punctul de a se preda
4.655

















Comentează