Actorul Harrison Ford a confirmat că cel de-al cincilea film din franciza "Indiana Jones" va apărea în cinematografe în iunie 2023, relatează DPA, citat de Agerpres.
Actorul american a făcut anunţul în urma unei reprezentaţii live a melodiei tematice a celebrului film de către compozitorul John Williams cu ocazia Disney's Star Wars Celebration din Anaheim, California.
Urcând pe scenă alături de Williams, într-o apariţie surpriză, Ford l-a felicitat pe acesta cu ocazia împlinirii a 90 de ani şi i-a spus că muzica din franciza Indiana Jones "îl urmăreşte oriunde ar merge".
"Ştii, chiar mă bucur de asta", a spus Ford, în râsetele celor prezenţi.
"Acea muzică se auzea în sala de intervenţii când am făcut ultima mea colonoscopie", a mai spus actorul.
Ford a adăugat că filmările la ultima parte a francizei, care dispune de o melodie compusă de Williams, sunt "aproape încheiate" şi că este "foarte mândru" de asta. El a afirmat că filmul va fi lansat pe 30 iunie 2023.
Harrison Ford a confirmat cel de-al cincilea film din franciza 'Indiana Jones'
Explorează subiectul
București
4°C
Articole Similare

29
Incapabil să doarmă din cauza zgomotului, Morrissey şi-a anulat un concert în Valencia
29

3.345
Scandal privind piesa României la Eurovision. Se cere descalificarea piesei sau modificarea versurilor
3.345

2.157
VIDEO Divorțul anului în showbiz: Fosta dansatoare a Deliei confirmă despărțirea de campionul de dans sportiv Rareș Cojoc, după 10 ani de relație – "Nu ne-am mai iubit suficient de mult încât să rămânem împreună"
2.157

25
Cântăreţul belgian Stromae, apariţie surpriză pe scenă la un concert al rapperului Orelsan
25

60
În plin război, iranienii nu au dispoziţia necesară pentru a se pregăti pentru Anul Nou Persan
60

24
Un mistreţ şi-a făcut apariţia într-un mall din Berlin
24

9
Fosile de dinozauri descoperite în Brazilia dezvăluie o nouă specie gigantică (studiu)
9

16
Tablouri de Picasso declarate furate: Doi reprezentanţi ai pieţei de artă vor fi judecaţi la Paris
16

6
Bradley Cooper ar putea regiza şi juca în următorul film din franciza "Ocean's 11"
6

15
Valentino combină stilul anilor 1980 cu splendoarea barocă în noua colecţie toamnă-iarnă prezentată la Roma
15

17
Târgul de la Maastricht, supranumit "Davosul pieţei de artă", s-a deschis joi
17

12
O femeie din localitatea Volendam păstrează vie tradiţia costumului tradiţional olandez
12

11
Gheţarii din Austria continuă să se micşoreze (studiu)
11
















Comentează