Deputatul USR Alexandru Dimitriu propune, printr-un proiect de lege depus în Parlament, ca șoferii să nu mai fie amendați dacă nu prezintă fizic permisul și talonul mașinii. Parlamentarul spune că prin digitalizarea administrației publice, Poliția are posibiloitatea verificării documentelor. Tehnica legislativă este însă deficitară, proiectul riscând să fie departe de scopul declarat.
„Conform legii, participanţii la trafic sunt obligaţi ca, la cererea poliţistului rutier, să înmâneze acestuia cartea de identitate sau, după caz, permisul de conducere, documentul de înmatriculare ori de înregistrare a vehiculului condus, documentele referitoare la bunurile transportate, precum și alte documente. Nereprezentarea acestora este calificată drept contravenție. Consider că această sancțiune a devenit învechită, în contextul digitalizării administrației publice și este disproporționată în raport cu scopul legitim urmărit de lege, acela de a proteja siguranța rutieră”, declară deputatul USR Alexandru Dimitriu.
Proiectul de lege propune modificarea și completarea Codului rutier astfel încât să se considere îndeplinită obligația de prezentare a documentelor „dacă datele aferente pot fi verificate de către polițistul rutier prin accesarea bazelor de date oficiale”.
Scop corect, tehnică deficitară
Propunerea legislativă inițiată de deputatul Alexandru Dimitriu pleacă de la o premisă corectă, digitalizarea administrației, dar ridică o serie de probleme juridice majore, care îi pot afecta atât coerența, cât și aplicarea practică.
În forma actuală, inițiativa nu doar că riscă să nu producă efectul anunțat, dar poate genera confuzie legislativă, practică neunitară și litigii.
Nu este modificată norma contravențională care sancționează fapta
Cea mai serioasă problemă este că proiectul nu intervine asupra textului care instituie sancțiunea. În OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, obligația de a prezenta documentele este dublată de o contravenție distinctă pentru neîndeplinirea acestei obligații.
Inițiativa modifică doar obligația de prezentare, nu și norma sancționatorie. Astfel, chiar dacă legea ar spune că obligația este considerată îndeplinită prin verificarea în baze de date, sancțiunea pentru lipsa documentelor asupra conducătorului auto ar putea rămâne în vigoare.
Rezultatul este o incoerență normativă evidentă, pentru că legea pare să relaxeze obligația, dar păstrează pedeapsa.
Extindere necontrolată dincolo de permis și talon
Deși proiectul este prezentat ca vizând strict permisul și certificatul de înmatriculare, în realitate el modifică întregul articol care reglementează prezentarea documentelor în trafic.
Aceasta include și actul de identitate, documentele referitoare la bunurile transportate și alte documente prevăzute de lege. Prin urmare, efectele proiectului depășesc cu mult scopul declarat.
În lipsa unei delimitări clare, pot fi afectate regimuri juridice distincte, cum ar fi transportul de mărfuri, unde obligația de a avea documente fizice are o funcție esențială de control.
Lipsă de claritate: „Baze de date oficiale” și „date aferente”
Textul propus introduce o formulare vagă, potrivit căreia obligația este considerată îndeplinită dacă „datele aferente pot fi verificate în bazele de date oficiale”.
Nu este definit ce înseamnă aceste baze de date, dacă trebuie să fie accesibile în timp real sau ce se întâmplă în caz de erori sau indisponibilitate.
Această lipsă de precizie contravine cerințelor de previzibilitate a legii și creează premisele unei aplicări neunitare.
Transferul riscului disfuncționalităților asupra cetățeanului
În prezent, documentul fizic reprezintă o probă directă în favoarea conducătorului auto.
În varianta propusă, dacă sistemele informatice nu funcționează sau conțin erori, șoferul nu mai are posibilitatea de a-și dovedi imediat situația juridică.
Astfel, riscul unor disfuncționalități administrative este transferat de la stat către cetățean, ceea ce contravine chiar logicii invocate de inițiatori.
Confuzie între verificarea electronică și substituirea documentului
Proiectul pornește de la ideea că, dacă polițistul poate verifica electronic existența documentelor, acestea nu mai trebuie prezentate fizic.
Aceasta este o confuzie conceptuală, deoarece verificarea electronică este un instrument de control, nu un substitut juridic al documentului.
Eliminarea obligației de prezentare presupune existența unor documente digitale oficiale, recunoscute explicit de lege, nu doar accesul la baze de date.
Regimul identificării persoanelor este reglementat în Legea nr. 218/2002 privind organizarea și funcționarea Poliției Române, care permite verificarea identității și prin baze de date, dar menține obligația de a prezenta documentele.
Proiectul nu corelează aceste dispoziții și creează un paralelism legislativ care poate genera confuzie în practică.
Probleme în situații speciale și transfrontaliere
Premisa că toate datele relevante pot fi verificate în baze de date nu este valabilă în toate cazurile.
Pentru vehicule înmatriculate în alte state, pentru documente temporare sau pentru anumite tipuri de transporturi, verificarea poate fi incompletă sau imposibilă în timp real.
În aceste situații, eliminarea obligației de a prezenta documente fizice poate afecta eficiența controlului rutier.
Fundamentare constituțională discutabilă
Expunerea de motive invocă principiul proporționalității și Constituția României, însă argumentația este discutabilă.
Obligația de a avea și prezenta documente nu reprezintă, în mod obișnuit, o restrângere a unui drept fundamental în sensul art. 53, ci o condiție administrativă legitimă.
Problema reală este proporționalitatea sancțiunii, nu existența obligației.
Concluzie: risc de incoerență legislativă și litigii
În forma actuală, proiectul nu doar că nu rezolvă problema pe care o invocă, dar poate crea altele noi.
Există riscul ca sancțiunea să rămână aplicabilă, deși obligația este aparent relaxată, ca norma să fie interpretată diferit în practică și ca cetățenii să fie expuși unor situații inechitabile generate de disfuncționalități tehnice.
O intervenție legislativă eficientă ar trebui să fie mult mai precisă, să vizeze direct norma contravențională, să limiteze clar domeniul de aplicare și să introducă garanții pentru situațiile în care verificarea electronică nu este posibilă.
Comentează