Rivalul său, Olli Rehn, actualul comisar european pentru economie, a renunţat să-şi mai depună candidatura şi a decis să concureze pentru un al post important economic sau diplomatic în viitorul executiv comunitar.
Decizia trebuie validată şi de cei 400 de delegaţi ce vor participa pe 1 februarie la Congresul ALDE. Dar, potrivit unor surse din interiorul grupului liberal, clarificarea candidaturii a îndepărtat riscul unei implozii a acestui grup politic condus în Parlamentul European (PE) de către Guy Verhofstadt.
Candidatura lui Rehn, iniţiată de liberalii britanici sprijiniţi de cei germani, suedezi, letoni şi estoni, nu a fost bine primită de unele formaţiuni din ALDE, care în prezent este a treia forţă politică în PE, dar în cele din urmă liberalii germani au tranşat disputa şi au decis să-l sprijine şi ei pe Verhofstadt.
La rândul său, Rehn a precizat pe site-ul partidului său că el şi Verhofstadt au ajuns la concluzia că este mai bine să-şi unească forţele şi 'pentru succesul liberalilor europeni este important să obţină un sprijin cât mai larg în Europa'.
La preşedinţia Comisiei Europene, deţinută în prezent de portughezul José Manuel Barroso, şi-au mai anunţat până în prezent candidatura actualul preşedinte al PE, germanul Martin Schulz, candidatul Partidului Socialist European (PSE), şi grecul Alexis Tsipras din partea Stângii radicale. Verzii urmează să-şi desemneze în scurt timp candidatul, iar conservatorii din Partidul Popular European (PPE) îl vor alege la începutul lunii martie.
Şefii de stat şi de guvern din statele UE au promis că vor ţine cont de rezultatul alegerilor europene atunci când îl vor desemna pe succesorul lui Barroso. Noul preşedinte al Comisiei trebuie validat şi de Parlamentul European.
Guy Verhofstadt este candidatul liberalilor la preşedinţia Comisiei Europene
Explorează subiectul
București
10°C
Articole Similare

42
Emmanuel Macron, conferinţă telefonică cu liderii UE pe tema interzicerii reţelelor sociale pentru minori
42

1.615
UE pune presiune pe noul guvern din Ungaria: Să 'realinieze' țara la 'valorile europene'
1.615

205
Comisia Europeană a percheziţionat o companie de produse din ciocolată, suspectată de încălcarea regulilor de concurenţă
205

2.670
Noul lider al Ungariei exclude admiterea Ucrainei în UE în timpul războiului / VIDEO
2.670

144
Ursula von der Leyen, pregătită să lucreze cu viitorul guvern ungar pentru deblocarea fondurilor UE
144

3.626
Rusia reacționează la înfrângerea lui Viktor Orban: Avertisment privind o 'furtună economică' în UE / Ce a spus și "vocea lui Putin"
3.626

2.723
Vicepreședintele PE, Victor Negrescu: Rezultatul alegerilor din Ungaria este o înfrângere şi pentru partidele extremiste din România
2.723

299
Siegfried Mureşan, despre rezultatul alegerilor din Ungaria: O înfrângere pentru Vladimir Putin şi pentru toţi cei care vor slăbirea Uniunii Europene. Nu ne lăsăm intimidaţi
299

3.550
Semnal puternic din UE: Aproape 11.000 de bancomate au "dispărut" în 2024
3.550

43.501
A început resetarea Ungariei: Prima decizie majoră după victoria zdrobitoare în alegeri a TISZA
43.501

5.668
Încă o lovitură pentru continentul nostru: Europa își pierde supremația farmaceutică în fața 'cleștelui' format de SUA și China
5.668

1.369
A crescut dependența europenilor față de produsele fabricate în China
1.369

2.457
Vacanțele românilor, în pericol: Cursele aeriene spre marile destinații turistice ar putea să fie modificate pe fondul războiului din Iran
2.457
















Comentează