Un inginer de vânzări parizian în vârstă de 58 de ani a câştigat marţi tombola internaţională "Un Picasso pentru 100 de euro", în beneficiul cercetării împotriva bolii Alzheimer, transmit agenţiile internaţionale de presă.
Transmisă în direct pe YouTube, extragerea a avut loc marţi seara în saloanele casei de licitaţii Christie's din Paris, scrie Agerpres.
Aceasta tombolă caritabilă a fost lansată la începutul lunii decembrie la Paris, cu sprijinul administraţiei Picasso, reunind deţinătorii drepturilor asupra operei pictorului. Cele 120.000 de bilete - la preţul de 100 de euro fiecare - au fost vândute complet online în mai puţin de patru luni, în 152 de ţări. Ultimul bilet a fost achiziţionat marţi dimineaţă.
Contactat telefonic, câştigătorul, Ari Hodora, a declarat că a cumpărat biletul cu numărul 94715 în acest weekend după ce a aflat de existenţa acestei tombole pe un canal de ştiri.
Opera lui Picasso este un portret al fotografului francez Dora Maar, realizat de pictor în 1941 în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Intitulată "Tete de femme" (Cap de femeie), această guaşă pe hârtie măsoară 38,9 cm pe 25,4 cm şi a fost estimată la 1,45 milioane de euro.
Păstrată o vreme de Pablo Picasso şi de familie, pictura s-a alăturat apoi unei colecţii private înainte de a reveni pe piaţa din New York şi, mai recent, din Zurich.
Tombola a strâns 12 milioane de euro (înainte de achiziţionarea tabloului) în beneficiul Fundaţiei de Cercetare a maladiei Alzheimer.
Până în 2050, numărul persoanelor afectate de această boală degenerativă s-ar putea dubla, potrivit proiecţiilor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii.
În 2013 şi 2020 astfel de tombole caritabile au avut ca rezultat câştigarea a două prime lucrări ale maestrului spaniol care şi-a petrecut cea mai mare parte a vieţii în Franţa.
Prima ediţie a strâns aproximativ 5 milioane de euro pentru a renova Tyre, un oraş libanez inclus în patrimoniul mondial UNESCO.
În 2020, s-au strâns 5,1 milioane de euro în beneficiul ONG-ului "Care" pentru programele care asigură acces la apă şi igienă în regiunile vulnerabile.




























Comentează