Bulgaria a început negocierile cu compania de stat rusă Gazprom pentru a reveni la un contract în vederea soluţionării lipsei de gaz, relatează dpa, potrivit Agerpres
"Ca guvern interimar, dorim să finalizăm ceea ce avem deja ca un acord", a declarat premierul interimar Galab Donev într-un interviu difuzat luni seara.
Bulgaria este foarte dependentă de resursele energetice ruseşti, iar Rusia i-a sistat livrările de gaze, în pofida unui contract valabil până la sfârşitul anului 2022, după ce fostul premier proamerican Kiril Petkov a respins cererea Moscovei privind plata gazului natural în ruble.
Guvernul interimar de la Sofia se grăbește - Bulgaria a început negocierile cu Gazprom
Articole Similare

63
Descoperirea fabuloasă ce implică toate persoanele cu ochi albaștri
63

162
Apocalipsa utilităților lovește populația civilă: setea și frigul devin arme de distrugere pe teritoriul ucrainean
162

240
Deții un astfel de telefon fix din vremea comunistă? Iată câți bani poți primi pe el
240

211
Zelenski nu acceptă ideea unui acord teritorial fără un contact direct cu Putin
211

214
Ești dezamăgit că nimic nu-ți iese în viață așa cum vrei? Iată cei 4 pași prin care o dorință devine realitate
214

858
Atac armat pe teritoriul SUA: primele informații despre cele cinci victime, între care și un copil de șase ani
858

642
Cum o greșeală de scriere a dus la formarea celui mai cunoscut cuvânt din lume
642

458
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Uniunea Europeană și Statele Unite pun la cale noi sancțiuni împotriva Rusiei
458

363
Horoscopul zilei de 2 februarie 2026. Leii își depășesc limitele. Află ce îți rezervă astrele în funcție de zodia în care te-ai născut
363

458
Metoda care nu dă greș: Cum poți face să nu mai uiți niciodată obiecte personale în camera de hotel
458

374
Pas important în medicina modernă: Inteligența artificială revoluționează detectarea cancerului de sân
374

1.216
Alertă de securitate! Un nou virus vizează telefoanele și pune în pericol datele bancare
1.216

835
Un cadru didactic de 64 de ani, reținut după ce ar fi sărutat o copilă de 13 ani! Prefectul din Argeș a convocat de urgență o ședință
835

















Comentează