Guvernul ungar nu îl va susţine pentru postul de preşedinte al Comisiei Europene nici pe candidatul popularilor europeni, Manfred Weber, şi nici pe cel al socialiştilor europeni, Frans Timmermans, a declarat miercuri secretarul de stat ungar pentru comunicare şi relaţii internaţionale Zoltan Kovacs, potrivit agenţiei MTI potrivit Agerpres.
Vorbind la o conferinţă de presă, oficialul ungar a spus că Weber ''a jignit poporul ungar de mai multe ori în ultimele luni'', iar Timmermans a spus ''constant minciuni despre Ungaria'' în timpul campaniei pentru alegerile europarlamentare.
Weber, aminteşte Zoltan Kovacs, a afirmat în timpul acestei campanii că nu doreşte să fie sprijinit de partidul premierului ungar Viktor Orban, Fidesz, suspendat din Partidul Popular European (PPE) din cauza criticilor instituţiilor europene faţă de situaţia statului de drept în Ungaria.
Cât despre Timmermans, acesta a spus ''câteva pagini de minciuni'' despre Ungaria în chestiuni precum libertatea presei, statul de drept şi antisemitismul, adaugă Zoltan Kovacs.
Guvernul de la Budapesta, a precizat oficialul ungar, va sprijini pentru postul de preşedinte al Comisiei Europene numai un candidat care va respecta statele membre ale UE, care nu va folosi standarde duble, va încerca să oprească migraţia ilegală şi va apăra valorile creştine ale Europei
Guvernul de la Budapesta va sprijini pentru postul de preşedinte al Comisiei Europene numai un candidat care va respecta statele membre
Explorează subiectul
București
2°C
Articole Similare

1.075
Trump anunță ferm că nu e dispus încă să facă pace cu Iranul / Atac dur la adresa lui Zelenski: 'Ultima persoană de la care avem nevoie de ajutor'
1.075

38
Ce promite proiectul cripto al familiei Trump
38

830
Noul lider suprem al Iranului ar putea fi mort, anunță Donald Trump
830

29
Kim Jong Un testează lansări de rachete balistice alături de fiica sa, potențial succesor
29

1.310
Haos în Bagdad: ambasada SUA, sub asediu! Washingtonul ordonă evacuarea de urgență a cetățenilor americanilor
1.310

53
Franța respinge informațiile privind trimiterea unor nave de război în Strâmtoarea Ormuz
53

2.408
Iranul amenință Ucraina cu atacuri directe/ Răspunsul Kievului
2.408

133
În plin război cu Iranul și Libanul, Israelul are o lipsă foarte mare de interceptoare de rachete balistice
133

887
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Rusia a lansat un atac combinat masiv asupra regiunii Kiev, folosind aproape 500 de drone și rachete, inclusiv rachete Zircon
887

964
'Armata din umbră' a Kremlinului, compromisă de o gafă incredibilă: Google Translate a dezvăluit planurile secrete
964

1.342
"Iubitul virtual", noul fenomen care ia amploare în rândul femeilor – Povestea celor care și-au găsit dragostea perfectă. Ce spun psihologii
1.342

1.887
Arma ieftină cu care SUA vrea să oprească Iranul: 10.000 de drone din Ucraina, trimise pe frontul din Orientul Mijlociu
1.887

795
Nor toxic deasupra Iranului: Incendiile de la rafinării ar putea provoca ploi acide în mai multe țări din Asia Centrală
795















Comentează