Noul guvern al Bulgariei nu a dezbătut deocamdată chestiunea desfăşurării trupelor NATO în ţară, dar aceste discuţii vor avea loc cu siguranţă, a anunţat premierul bulgar Kiril Petkov, citat joi de euractiv.com.
În luna decembrie, ministrul apărării bulgar Stefan Ianev a vorbit despre o prezenţă a trupelor NATO în Bulgaria. Totuşi, premierul Kiril Petkov s-a grăbit să precizeze că a fost vorba despre o opinie personală a ministrului Ianev, nu despre poziţia oficială a guvernului.
''Pentru moment, nu am discutat cu vreunul dintre partenerii noştri din NATO, nici pe plan intern în guvern, despre ceva anume legat de unităţi militare suplimentare. Vor exista discuţii'', a explicat Petkov într-un interviu acordat Bloomberg.
Premierul bulgar s-a întâlnit deja cu secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, prilej cu care cei doi au discutat mai ales despre infrastructura strategică. ''Nu am discutat despre detalii despre trupe până acum'', a spus Kiril Petkov.
Bulgaria este condusă de o coaliţie guvernamentală formată din două formaţiuni pro-occidentale - 'Continuăm Schimbarea' şi 'Bulgaria Democrată' -, din partidul populist 'Există un Astfel de Popor' şi din formaţiunea pro-rusă Partidul Socialist bulgar.
Desfăşurarea trupelor Alianţei Nord-Atlantice pe teritoriul bulgar va fi unul dintre subiectele majore pentru noul guvern de la Sofia în special ca urmare a opoziţiei socialiştilor. Totuşi, tensiunile actuale din Ucraina sporesc presiunea asupra Bulgariei pentru ca aceasta să fie mai angajată faţă de interesele NATO în regiune, adaugă euractiv.com.
Guvernul bulgar încă nu a discutat despre desfăşurarea de trupe NATO în ţară
București
12°C
Articole Similare

395
Inteligența Artificială schimbă radical piața muncii: Concedieri în creștere cu peste 50% în companiile tehnologice
395

37
Franța a interceptat un petrolier din flota fantomă rusă în Marea Mediterană
37

35
Peste 100 de persoane arestate în Abu Dhabi pentru „informații înșelătoare” despre război
35

846
Emmanul Macron are în vedere o misiune ONU în Strâmtoarea Ormuz – planul președintelui francez
846

3.671
Ultimă oră - A murit Patriarhul Ucrainei
3.671

4.564
Ministrul Apărării confirmă plecare avioanelor SUA de pe Kogălniceanu: SUA nu ne raportează! Nu știm unde au plecat
4.564

3.185
SUA avertizează: Rusia susține că nu are motive să se oprească și crede că are un avantaj decisiv în războiul din Ucraina
3.185

3.830
Revoluție în tratamentele pentru diabet și obezitate: Ozempic devine disponibil în mai multe țări
3.830

6.068
VIDEO Premieră - Violențe și tensiune uriașă la Ierusalim: Moscheea Al-Aqsa este închisă pentru prima dată în 60 de ani
6.068

2.833
Decizie de impact într-o țară din Europa: Prețurile combustibililor ar putea scădea rapid după reducerea TVA
2.833

3.291
Surse Antena 3: Avioanele americane de la Kogălniceanu fac primele misiuni în Orient
3.291

1.961
Războiul din Iran îl „arde” la buzunar pe Trump: vrea încă 200 de miliarde de dolari, totul pentru cel mai costisitor război al SUA / E „un preț mic”
1.961

3.645
Europa 'a dormit' decenii într-o 'lume poleită' de dependendența față de SUA, Rusia și China, susține Meloni
3.645
















Comentează