Antrenorul argentinian Guillermo Barros Schelotto a fost numit, miercuri, în funcţia de selecţioner al echipei de fotbal a Paraguayului, în locul compatriotului său Eduardo Berizzo, demis joia trecută, informează agenţia EFE, citat de agerpres.
Asociaţia paraguayană de fotbal (APF) a anunţat, prin intermediul unui comunicat, numirea lui Guillermo Barros Schelotto ca antrenor principal şi a fratelui său, Gustavo, ca secund.
Barros Schelotto va avea ca obiectiv imediat redresarea selecţionatei "Albirroja" în ultimele runde din preliminariile Cupei Mondiale din 2022 din Qatar.
AFP anunţase, săptămâna trecută, încetarea contractului selecţionerului Eduardo Berizzo la cârma echipei naţionale, după înfrângerea severă (0-4) în faţa Boliviei, la La Paz, în preliminariile CM 2022.
După această înfrângere, Paraguay a coborât de pe locul 6 pe 8 (12 puncte) în clasamentul preliminariilor sud-americane pentru Cupa Mondială de fotbal din 2022.
Concedierea antrenorului argentinian Eduardo Berizzo, un discipol al lui Marcelo Bielsa, a fost precipitată de înfrângerea suferită în faţa modeştilor bolivieni, dar selecţionerul era deja "pe făraş" după o altă înfrângere categorică (0-3), cu Chile.
Eduardo Berizzo, foarte criticat de fanii paraguayeni, a preluat echipa naţională în februarie 2019. În 31 de meciuri, bilanţul său este de 7 victorii, 13 egaluri şi 11 înfrângeri.
Guillermo Barros Schelotto a fost numit în funcţia de selecţioner al echipei de fotbal a Paraguayului
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

7
Filipe Coelho și-a asumat responsabilitatea pentru eșec: 'Nu a fost o prestație bună'
7

12
Bogdan Andone, după ce echipa sa a produs surpiza: 'Nu degeaba am bătut Dinamo, CFR Cluj, FCSB.'
12

11
Alex Cicâldău, după eșecul Craiovei cu FC Argeș: 'Am pierdut un meci pe care trebuia să-l câștigăm'
11

34
Surpriză uriașă în Bănie. Universitatea Craiova s-a înclinat în fața celor de la FC Argeş
34

53
Thomas Neubert îl contrazice pe Gigi Becali după plecarea de la FCSB: Nu e adevărat
53

121
Patrick Mouratoglou, cu iubita tinerică la antrenament
121

122
Dorinel Munteanu, furios după UTA Arad - Hermannstadt 3-2: 'E ceva foarte grav'
122

16
Naţionala de rugby a României luptă pentru bronzul european. Trei schimbări în Primul XV pentru meciul cu Spania
16

13
UTA Arad a început play-out-ul cu dreptul. Victorie cu FC Hermannstadt
13

22
Istvan Kovacs va arbitra confruntarea Rapid – Dinamo
22

29
Șefii in Formula 1 ar fi decis să scoată din calendar cursele din Bahrain și Arabia Saudită
29

22
Djibril Cissé a reacționat după apariţia unor zvonuri cu privire la moartea sa
22

39
Antrenorul lui Real Madrid speră că se poate baza pe Mbappe în returul cu Manchester City
39
















Comentează