Gruparea jihadistă Statul Islamic (SI) se prăbuşeşte "foarte rapid", a declarat joi preşedintele american Donald Trump la Pentagon, unde a participat la o reuniune pentru elaborarea unei strategii militare, relatează AFP, preluat de agerpres.
"Acţionăm foarte bine împotriva Statului Islamic. SI se prăbuşeşte rapid, foarte rapid", a declarat Donald Trump, care a preluat în urmă cu exact şase luni mandatul de preşedinte şi care a făcut din victoria rapidă împotriva grupării SI una din principalele sale promisiuni de campanie.
Strategia SUA pentru învingerea Statului Islamic nu s-a schimbat semnificativ comparativ cu cea a administraţiei Barack Obama, chiar dacă preşedintele Trump le-a dat mai multă putere comandanţilor militari de a decide inclusiv în ceea ce priveşte atacurile aeriene.
Gruparea jihadistă a suferit o serie de înfrângeri semnificative în ultimii doi ani, inclusiv pierderea bastionului său irakian Mosul la începutul lunii iulie. Însă distrugerile importante din acest oraş irakian şi operaţiunile pentru cucerirea oraşului Raqqa, bastion al jihadiştilor din Siria, au condus la şi mai multe critici împotriva administraţiei Trump, acuzată că nu ia măsuri pentru a proteja civilii.
Preşedintele Trump a fost de asemenea întrebat cu privire la trimiterea de întăriri militare în Afganistan, unde trupele SUA sunt prezente din 2001.
"Vom vedea", a răspuns el.
Potrivit oficialilor Pentagonului, ministrul apărării Jim Mattis intenţionează să trimită 4.000 de militari suplimentari pentru "pregătirea şi consilierea" forţelor locale.
Gruparea jihadistă Statul Islamic se prăbuşeşte foarte rapid, susţine Donald Trump
Explorează subiectul
București
5°C
Articole Similare

450
Iranul ironizează sprijinul Ucrainei pentru aliații SUA din Golf: "Este o glumă"
450

391
Tensiuni în creștere: Israelul se pregătește pentru o posibilă invazie în sudul Libanului (surse)
391

1.491
Iranul amenință că va arunca tot Orientul Mijlociu în aer, dacă SUA îi atacă infrastructura energetică: 'Vom viza instalaţiile companiilor americane sau companii în care SUA deţin acţiuni'
1.491

18
Libanul a format o delegaţie pentru negocieri de pace cu Israelul
18

42
Kosovo a cedat presiunii Uniunii Europene: A amânat intrarea în vigoare a unei legi privind străinii
42

5.013
Scene șocante la înmormântarea secretarului Consiliului Suprem de Apărare al Iranului: A fost îngropat fără cap
5.013

1.689
Tensiunile din Orientul Mijlociu lovesc turismul: Hotelurile de lux din Dubai scad prețurile
1.689

2.998
Teheranul ridică miza războiului: Iranul anunță strategia "ochi pentru ochi" în conflict
2.998

3.505
După Donald Trump, acum și un lider din UE vrea să facă personal pace între Rusia și Ucraina: Cere mandat de la UE să rezolve el conflictul
3.505

149
Este scandal mare în SUA: Departamentul de Justiţie face apel, după blocarea citaţiilor în ancheta penală referitoare la şeful Fed
149

3.024
Ucraina a lovit Rusia în Marea Neagră: Două nave au fost distruse
3.024

75
Israelul a efectuat 400 de valuri de bombardamente în Iran de la începutul războiului: Sunt cel puțin 1.230 de morți
75

66
Șeful ONU spune că Israelul a ucis peste 820 de civili libanezi, între care 106 copii: Ordinele de evacuare israeliene încalcă legea internaţională
66
















Comentează