O grupare de trafic de migranţi constituită pe teritoriul Republicii Moldova a fost destructurată în cadrul unei acţiuni comune între autorităţile române şi cele moldoveneşti, 11 persoane fiind reţinute, iar zeci de autoturisme indisponibilizate, potrivit Agerpres.
Potrivit unor comunicate de presă transmise, miercuri, de DIICOT şi IGPF, 66 de percheziţii au fost efectuate, marţi, pe teritoriul Republicii Moldova (Chişinău şi partea de sud a ţării), activitate desfăşurată ca urmare a încheierii prin intermediul EUROJUST a unui acord de constituire a unei echipe comune de anchetă între autorităţile din România şi cele din Republica Moldova.
La descinderi au participat şi procurori DIICOT Galaţi, poliţişti de frontieră din cadrul Direcţiei de Prevenire şi Combatere a Migraţiei Ilegale şi a Infracţionalităţii Transfrontaliere (DPCMIIT) a IGPF şi ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate şi Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Galaţi.
"În cauză s-a reţinut că, în cursul anului 2021, a fost constituit pe teritoriul Republicii Moldova un grup infracţional organizat, structurat pe criterii ierarhice şi compus din cetăţeni moldoveni, grup specializat în săvârşirea infracţiunii de trafic de migranţi, constând în recrutare, transport şi transfer de migranţi de origine asiatică, în scopul trecerii frauduloase a acestora peste frontiera de stat a României către statele din vestul Europei. Grupul infracţional organizat a acţionat şi pe teritoriul României, prin transportarea migranţilor în autoutilitare modificate, cu compartimente special amenajate pentru disimularea lor, urmată de facilitarea trecerii frauduloase a frontierei României cu Ungaria şi Bulgaria, destinaţia finală a transporturilor fiind Austria şi Germania", spun anchetatorii.
Mai multe astfel de transporturi au fost depistate de poliţiştii de frontieră în PTF Nădlac II şi Borş II, în perioada septembrie 2021 - ianuarie 2022.
Migranţii au fost transportaţi în grupuri mici, de aproximativ 6 - 10 persoane, în schimbul unor sume cuprinse între 5.000 şi 8.000 de euro de persoană (în funcţie de distanţa parcursă şi segmentul de călătorie oferit).
"Transporturile ilegale de migranţi au fost efectuate cu sprijinul unor persoane, prezente în autoutilitare, care au avut rolul de a induce în eroare organele de control, prin simularea unor transporturi reale de persoane şi mărfuri. De asemenea, transporturile de migranţi au beneficiat de suportul unor autoturisme de mici dimensiuni, utilizate ca antemergător, în scopul asigurării protecţiei transporturilor, acestea verificând şi semnalând prezenţa în traficul rutier a autorităţilor şi pentru a evita efectuarea unor controale amănunţite în punctele de trecere a frontierei de stat a României", precizează sursele citate.
Pe teritoriul României au fost documentate 16 transporturi, fiind depistaţi aproximativ 100 de migranţi pe care grupul intenţiona să îi treacă fraudulos frontiera de stat spre ţări din vestul Europei.
Sumele de bani rezultate din activitatea de trafic de migranţi au fost investite de membrii grupului infracţional organizat în autoturisme de lux şi imobile aflate pe teritoriul Republicii Moldova.
În urma activităţilor desfăşurate au fost ridicate în vederea indisponibilizării 26 de autovehicule utilizate la comiterea faptelor, iar 11 persoane au fost reţinute pentru 72 de ore de către autorităţile din Republica Moldova.
Cooperarea judiciară a fost facilitată prin intermediul EUROJUST care a organizat o întâlnire de coordonare şi prin intermediul SELEC. De asemenea, EUROPOL a asigurat schimbul de informaţii între autorităţile din România, Republica Moldova, Ungaria, Austria şi Germania, oferind suport şi din perspectiva analizării informaţiilor transmise.
Acţiunea a beneficiat de sprijinul Inspectoratului Naţional de Investigaţii al Republicii Moldova (Direcţia de Combatere a Criminalităţii Organizate).
Suportul de specialitate pe teritoriul României a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale.
Grupare de trafic de migranţi constituită în Republica Moldova, destructurată - 11 persoane au fost reţinute
București
5°C
Articole Similare

231
Italia rupe tradiția de 160 de ani și restrânge cetățenia prin descendență. Ce ar însemna o astfel de schimbare pentru România
231

443
Edilii se revoltă! Investițiile făcute de primării vor scădea, spune Daniel Băluță: "Este viziunea pe care guvernul Bolojan o are, aceea ce a pulveriza autorităţile locale"
443

44
VIDEO Se montează tablierului metalic la pasajul Apărătorii Patriei. Primarul Daniel Băluţă spune că termenul de finalizare va fi sfârşitul acestui an
44

459
Petrolul intră adânc în buzunarele oamenilor, România este direct afectată: Europa rămâne vulnerabilă la şocurile geopolitice din regiunile îndepărtate (AEI)
459

1.724
VIDEO Polițiștii, în alertă! Captură mare de arme, într-un camion înmatriculat în Turcia
1.724

19
Incendiu la o casă din Harghita: două persoane asistate medical
19

1.296
MAE anunță atacuri cibernetice asupra site-urilor sale: Intervenție de urgență a autorităților
1.296

1.539
FOTO MAI demontează o campanie online de manipulare prin AI: imagini false care pot induce neliniște sociala
1.539

3.316
Explozie a cazurilor de cancer colorectal la adulţii sub 50 de ani. Ce avertizează cercetătorii (studiu)
3.316

1.191
Daniel Dăianu, semnal de alarmă: 'S-ar putea să avem o recesiune în 2026. Trebuie să fim pregătiți'
1.191

17
Cod galben de ceaţă în judeţul Tulcea
17

2.694
Gigi Becali rezolvă situația. Va duce Lumina Sfântă de la Ierusalim, dacă nu o va face Patriarhia: 'Oamenii mei merg și pe jos'
2.694

1.747
De ce motorina și benzina sunt mai scumpe în România decât în Ungaria
1.747
















Comentează