Soldaţi greci au efectuat tiruri de somaţie împotriva unui elicopter turc ce survola în noaptea de luni spre marţi mica insulă Ro, de la graniţa dintre cele două ţări în Marea Egee, a declarat o sursă din Statul-Major al armatei elene, informează AFP, conform agerpres.ro.
Incidentul, anunţat de radioul grec Skai, a avut loc într-un context de tensiune între cei doi vecini, aliaţi în cadrul NATO, în special din cauza menţinerii în detenţie de o lună în Turcia a doi soldaţi greci care au intrat potrivit Atenei din greşeală pe teritoriul turc în timpul patrulării la frontieră.
"Tirurile de somaţie pentru a îndepărta elicopterul au fost ordonate în cadrul consolidării măsurilor de supraveghere şi reacţie decise în lumina tensiunilor cu Turcia", a declarat sursa din Statul Major.
Potrivit acestei surse, elicopterul, "se pare că un aparat al gărzii de coastă turce", zbura la limita dintre cele două zone control aerian (FIR) greacă şi turcă atunci când ordinul a fost dat de a-l îndepărta "ca măsură de precauţie".
Potrivit informaţiilor radar analizate ulterior, aparatul, care s-a îndepărtat după tiruri, nu a trecut FIR greacă şi nici nu a încălcat spaţiul aerian al ţării, a adăugat această sursă.
Grecia şi-a exprimat de mai multe ori în ultimele săptămâni determinarea de a-şi apăra suveranitatea în Marea Egee, disputată în mai multe zone de Turcia, pe fondul unei escaladări verbale între cele două ţări în ultimele luni după refuzul justiţiei elene de a extrăda opt soldaţi turci care au fugit în Grecia după lovitura de stat eşuată din iulie 2016.
Atena şi Nicosia au obţinut de asemenea din partea partenerilor lor europeni la ultimul summit UE de la sfârşitul lunii martie condamnarea "acţiunilor ilegale" ale Turciei în Marea Egee şi în estul Mediteranei.
Grecia şi Turcia au fost la un pas de război în 1996 în legătură cu insuliţa Imia (Kardak, în limba turcă), a cărei suveranitate şi-o dispută în Marea Egee. Acest acces de tensiune a condus apoi la un proces de normalizare a relaţiilor bilaterale, pe care Atena afirmă că doreşte să-l continue în ciuda unor incidente recente.
Grecia: Tiruri de somaţie împotriva unui elicopter turc în sud-estul Mării Egee
Explorează subiectul
București
4°C
Articole Similare

430
Haos în 'paradis': tot mai mulți expați pleacă din Dubai pe fondul conflictului din Orientul Mijlociu
430

1.104
Trump recunoaște oficial că există neînțelegeri între el și Netanyahu
1.104

804
Războiul tehnologic se intensifică: China își propune să depășească definitiv SUA
804

1.385
Țările europene care au primit refugiați ucraineni: Câți au ales România
1.385

534
VIDEO SUA joacă tare: recompensă de 10 mil. dolari pentru informaţii despre liderii iranieni
534

2.624
Scenariu nuclear exploziv: Putin i-a propus lui Trump să preia uraniul îmbogățit al Iranului
2.624

1.196
Mobilizare suplimentară: 2.500 de pușcași marini și o flotă de atac, trimiși de SUA în epicentrul conflictului din Orientul Mijlociu
1.196

1.187
Uimitor! De ce ar fi capabil un avion de hârtie lansat de pe Stația Spațială Internațională
1.187

730
Cinci avioane de realimentare ale Forțelor Aeriene SUA au fost lovite și avariate la sol în Arabia Saudită
730

1.627
Glume de președinte: cadourile pe care Donald Trump le oferă subalternilor pentru a se amuza
1.627

115
Hezbollah anunță că este pregătită pentru o confruntare lungă cu Israel
115

2.404
Trump anunță că armata SUA a distrus complet ținte militare de pe Insula Kharg, bijuteria coroanei Iranului
2.404

133
Val de reacții critice din partea liderilor europeni la adresa deciziei SUA de a relaxa restricțiile asupra petrolului rusesc
133
















Comentează