Echipajele Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Gorj au intervenit, în ultimele 24 de ore, la 22 de situaţii de urgenţă, cele mai multe pentru acordarea asistenţei medicale şi prim ajutor calificat, se arată într-un comunicat de presă postat vineri pe site-ul instituţiei, scrie AGERPRES.
Potrivit sursei citate, dintre cele 22 de intervenţii, 18 au fost pentru acordarea asistenţei medicale, una la un incendiu izbucnit la o casă, una la un incendiu de vegetaţie uscată şi 2 intervenţii pentru a debloca uşile a două imobile.
"Ieri, (joi - n.r.) în jurul orei 16,50 am fost solicitaţi să intervenim pentru gestionarea unei situaţii de urgenţă generată de un incendiu izbucnit la o casă situată în
comuna Bolboşi, satul Bălăceşti. La faţa locului s-au deplasat două autospeciale de stingere cu apă şi spumă şi un echipaj SMURD din cadrul Secţiei de Pompieri Turceni, echipajele de intervenţie constatând că incendiul se manifesta violent la una dintre încăperile construcţiei şi acoperişul acesteia cu posibilitate de propagare. Pompierii militari au intervenit la timp pentru localizarea şi lichidarea incendiului în limitele găsite, fiind salvate, în mare parte, locuinţa, precum şi anexele aflate în imediata apropiere. Au ars acoperişul casei pe o suprafaţă de aproximativ 40 de metri pătraţi, obiecte de mobilier şi aparatură electrocasnică. Cauza probabilă a incendiului o reprezintă scăpările de gaze de la un aparat de gătit", se precizează în comunicatul de presă.
Aceeaşi sursă menţionează că, în urma intervenţiilor din ultimele 24 de ore, pompierii au găsit, la un interval de câteva ore, două persoane decedate.
"Tot ieri, în jurul orei 11,00, am fost solicitaţi să intervenim pentru a debloca uşa unui apartament situat într-un bloc din comuna Mătăsari, strada
Principală. La faţa locului s-a deplasat un echipaj din cadrul Detaşamentului de Pompieri Motru care a intervenit pentru a debloca uşa apartamentului unde, din păcate, au găsit un bărbat în vârstă de 70 de ani decedat. După doar câteva ore, în jurul orei 15,20 am fost solicitaţi să intervenim pentru a debloca uşa unui alt apartament situat într-un bloc de pe strada Mărului din oraşul Motru. La faţa locului s-a deplasat un echipaj din cadrul Detaşamentului de Pompieri Motru care a intervenit pentru a debloca uşa apartamentului unde, din păcate, echipajele de intervenţie au găsit un bărbat în vârstă de 72 de ani decedat. Ambele cazuri au fost preluate de către Inspectoratul de Poliţie Judeţean Gorj pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care au survenit ambele decese", se mai arată în comunicatul de presă al ISU Gorj.
Gorj: Pompierii militari au intervenit la 22 situaţii de urgenţă în ultimele 24 de ore
Explorează subiectul
București
4°C
Articole Similare

123
De ce motorina și benzina sunt mai scumpe în România decât în Ungaria
123

150
Cât de curând vom găsi la raft alimente high-tech: foie-gras fără rață și ciocolată imprimată 3D
150

1.173
Ambasadorul rus la București acuză România de livrări militare către Ucraina
1.173

838
Telefonul tău se încinge la încărcare? Iată motivul și ce se poate întâmpla dacă ignori problema
838

621
Horoscopul zilei de 14 martie 2026. Gemenii sunt marii câștigători ai zilei. Află ce se întâmplă cu zodia ta
621

640
Un gest banal care îți protejează creierul: traversarea unei străzi poate reduce riscul de Alzheimer
640

1.905
Greșeala pe care o fac mulți români când folosesc mașina de spălat - Avertismentul specialiștilor
1.905

879
De ce nu plecăm din relațiile care ne fac rău. Explicațiile psihologilor
879

640
Primarul Capitalei anunță actualizarea chiriilor pentru locuințele "convenabile", după 20 de ani: "Am propus un amendament"
640

1.058
IGPR răspunde acuzațiilor Sindicatului Europol cu privire la uniformele poliţiştilor: Furnizorii au prezentat buletine de analiză/rapoarte de încercare, iar parametrii s-au încadrat în specificaţiile tehnice
1.058

1.853
FOTO Accident teribil în București: Mașini, un moped și un troleibuz au fost implicate
1.853

15
Incendiu de vegetaţie uscată lângă vagoane încărcate cu motorină, în Alba: pompierii acționează cu două autospeciale
15

44
Sfarșit tragic în Satu mare: persoană decedată după ce a fost prinsă sub un mal de pământ
44
















Comentează