Copreşedintele Partidului Naţional Liberal (PNL) Alina Gorghiu a declarat, sâmbătă, la Alba Iulia, că, de când este însărcinată, a început să privească politica cu mai multă îngăduinţă şi cu aplecare spre subiecte care ţin de sănătate publică, de demografie.
"Privesc şi politica altfel - cu mai multă îngăduinţă, cu aplecare pe subiecte care ţin de familiile active, subiecte care ţin de demografie, subiecte care ţin de copii, de sănătatea publică. Sunt teme pe care am pus accentul abia după ce am ajuns să fiu în această situaţie. Vă spun că-mi pare rău că parlamentarii nu dau mai multă atenţie temelor sociale, temelor care ar trebui să ne preocupe. De aproape un an vorbesc de faptul că, în România, populaţia a ajuns să fie la acelaşi nivel ca acum 50 de ani şi, din păcate, să ştiţi că populaţia peste 65 de ani este mai numeroasă decât cea între 0 şi 14 ani. Deci, avem o populaţie îmbătrânită în România şi trebuie să fim foarte, foarte atenţi", a afirmat Gorghiu, într-o conferinţă de presă, relatează Agerpres.
Gorghiu se declară ÎNGĂDUITOARE cu politica. Care este motivul
Explorează subiectul
Articole Similare

1.585
Șefa Inspecției Judicare, replică la „referendumul” lui Nicușor Dan: „Să facă și justiția un referendum să vedem dacă poporul e mulțumit de măsurile luate de Guvern”
1.585

1.220
Asociația personalului din justiție cere CCR să blocheze noile impozite locale: „Majorări cu efect de confiscare”
1.220

3.320
Băsescu avertizează. Prevede 'un dezastru' dacă SUA bombardează Iranul: 'Riscuri majore pentru Europa. Domnul Trump trebuie să revină la tratative'
3.320

1.602
Dominic Fritz refuză să schimbe propunerea pentru Avocatul Poporului, după atacul lui Grindeanu: Noi nu ascultăm comenzi politice
1.602

1.255
OUG publicată: Impozit pe casă și mașină mai mic pentru unii contribuabili / Primăriile pot tăia „cotele adiționale” (Document)
1.255

3.070
Dezvăluiri după aproape 10 ani - Tudorel Toader arată cum a făcut România posibilă înființarea EPPO
3.070

1.562
VIDEO Doctorul Dulcan, despre fericire, sănătate, Dumnezeu: Frica! Dacă găsești un mod de a-i înfricoșa pe oameni, poți să îi faci robii tăi
1.562

2.615
Punct final în unul dintre cele mai absurde dosare DNA: Doi foști primari ai Timișoarei, declarați nevinovați
2.615

3.463
Judecătoarea Stoicescu, despre numirea USR de la UM Sadu: Afurisit să fie cine nu își pune la profil Je Suis Salvador!
3.463

2.523
Traian Băsescu îl apără pe Ilie Bolojan care a petrecut după ce a anunțat concedierile din administrația publică: 'Și eu m-aș fi dus'
2.523

1.266
Vine marea reformă în USR! Dominic Fritz, dezlănțuit pe tema jocurilor de noroc: E o pandemie de dependență extrem de gravă
1.266

7.653
OUG pe șest la pensiile magistraților: Guvernul modifică legea înainte de publicare și riscă un nou scandal constituțional / UPDATE
7.653

1.220
Guvernul a stabilit. Ce sume de bani le sunt decontate prefecţilor şi subprefecţilor pentru cazare și deplasare în 2026
1.220

















Comentează