Primarul municipiului Giurgiu, Adrian Anghelescu, şi-a depus vineri la BEM candidatura pentru un nou mandat din partea PNL, el fiind însoţit în acest demers de preşedintele PNL Giurgiu, europarlamentarul Dan Motreanu, senatorul Toma Petcu, deputaţii Alina Meclea şi Andrei Alexandru.
'Am ceva emoţii, pentru că, din punctul meu de vedere, Adrian Anghelescu, aşa cum a dovedit, este un primar atipic. Confirmarea lui într-un nou mandat cred că înseamnă o realizare foarte bună şi pentru Adrian Anghelescu şi pentru PNL, dar şi pentru cetăţeni. Sincer, el luând contact cu administraţia în modul cel mai dur, neavând experienţă politică şi administrativă până acum, de multe ori a fost speriat şi agitat, dar sunt sigur că toate lucrurile şi proiectele bune pe care le-a început vor fi finalizate. Cu siguranţă, în echipă cu Adrian Anghelescu vom realiza foarte multe lucruri bune pentru municipiul Giurgiu', a declarat pentru AGERPRES senatorul Toma Petcu.
El a spus că la alegerile locale, la municipiu se aşteaptă la un rezultat al PNL de peste 50% iar la judeţ, la un rezultat de peste 65%.
'Giurgiuvenii sunt martori la toate realizările de trei ani şi jumătate, le promit că în al doilea mandat mă voi concentra pe fiecare străduţă secundară, pe fiecare scară de bloc, pe fiecare imobil, aceasta este perspectiva mea. Să dea Dumnezeu să urmăm ceea ce am început deja cu bun-simţ şi cu respect pentru banii publici', a declarat presei, după depunerea candidaturii pentru un nou mandat de primar al municipiului Giurgiu, din partea PNL, Adrian Anghelescu.
Preşedintele PNL Giurgiu, europarlamentarul Dan Motreanu, a spus că i se pare important că PNL este primul partid care şi-a depus listele de candidaţi la municipiu.
'Este un moment extrem de important, suntem primul partid care depunem candidatura pentru Primăria şi CLM Giurgiu. Asta spune ceva, pentru că am fost numărul unu în municipiu şi vom fi partidul numărul unu în municipiul Giurgiu. Candidatura lui Adrian Anghelescu îşi propune să continue proiectele pe care le-a demarat în municipiu şi, de asemenea, să arate în continuare responsabilitate faţă de banul public, pentru că a fost un mandat extrem de greu (...), cu mari probleme pentru întreaga societate, de la criza pandemică până la criza energetică, de la inflaţie până la creşterea preţurilor serviciilor şi produselor, o perioadă extrem de grea şi pe care cred că domnul primar Anghelescu a gestionat-o foarte, foarte bine. Îl apreciez foarte mult că a făcut multe lucruri cu bani puţini, cred că, din punctul acesta de vedere, poate fi considerat un primar exemplu. Nu ne putem compara ca buget cu multe alte primării municipii reşedinţă de judeţ din ţară, dar având în vedere bugetul pe care l-am avut la dispoziţie, datoriile pe care le-am avut, consider că primul mandat a fost un mandat bun al domnului primar Anghelescu şi consider că experienţa pe care căpătat-o în primul mandat va fi extrem de necesară în viitorul mandat', a afirmat Dan Motreanu.
PNL a depus vineri liste complete de candidaţi la BEM Giurgiu pentru Primărie şi pentru Consiliul local municipal.
Giurgiu: PNL, primul partid care a depus listele de candidaţi la municipiu
Explorează subiectul
București
0°C
Articole Similare

2.196
Georgescu, atac dur la Nicușor Dan: „O nulitate ridicată la putere rămâne tot o nulitate”
2.196

871
Bugetul pe 2026 intră în Parlament cu scandal în coaliție: PSD anunță amendamente, PNL avertizează asupra unei crize politice
871

3.131
Scandal politic după acordul Nicușor Dan – Volodimir Zelenski: 'Afectează grav interesele României și Republicii Moldova'
3.131

6.289
VIDEO Ilie Bolojan critică organizarea de la Metrorex: 'Nu cred că trebuie să avem o armată de paznici' / Cât de mulțumit este de activitatea Oanei Gheorghiu
6.289

9.033
VIDEO Guvernul pregătește legea cumulului pensie-salariu. Bolojan: 'Am obținut toate avizele / Va fi posibil doar dacă renunţi la 85% din valoarea pensiei'
9.033

51
VIDEO Ilie Bolojan: România va plăti în 2026 aproximativ 60 de miliarde de lei doar dobânzi la datoria publică
51

1.585
Georgescu: Acordul României cu Ucraina este „un act criminal și o trădare națională”
1.585

1.493
Călin Georgescu: „Dacă ajungeam președinte, România ar fi respirat”
1.493

340
VIDEO 'Legat de mame, că au suferit...vă puteți imagina?'. Ilie Bolojan reacționează la atacurile lui Grindeanu pe buget
340

1.042
USR refuză amendamentele la buget și atacă PSD: „Se joacă cu chibriturile”
1.042

3.577
VIDEO Ilie Bolojan, reacție după interviul dat de mama sa: 'Nu știam, dar nu mă pot supăra pe ea' / Replică acidă la ironiile Olguței Vasilescu: 'Fiecare să ne vedem de lucrurile noastre'
3.577

8.106
VIDEO Ilie Bolojan face acuzații fără precedent: 'Am tolerat acțiuni care au dus la scumpirea intenționată a energiei în favoarea unor 'băieți deștepți''
8.106

3.524
VIDEO Ilie Bolojan dă vina pe PSD pentru concedierile de la Dacia: 'Dacă nu eliminăm această taxă de 1%, avem probleme serioase'
3.524
















Comentează