Gigi Becali face un anunț major, după ce a fost respinsă candidatura lui Călin Georgescu la alegerile prezidențiale

Autor: Alexandra Pricop

Publicat: 09-03-2025 20:38

Actualizat: 09-03-2025 23:44

Article thumbnail

Sursă foto: Digi24

Gigi Becali, deputatul AUR, a făcut un anunț important după ce candidatul Călin Georgescu a fost respins de Biroul Electoral Central. Patronul FCSB a declarat că nu mai intenționează să candideze la funcția de președinte al României, schimbându-și decizia după invalidarea candidaturii lui Georgescu.

Biroul Electoral Central a respins candidatura lui Călin Georgescu, decizia fiind votată de zece din cei 14 membri ai BEC, conform unor surse politice. Gigi Becali, care era pregătit să candideze doar pentru a-l opri pe Georgescu, a renunțat la această intenție.

„Dacă au făcut 1300 de contestații, numai de aici poți să-ți dai seama. S-au arătat toate la televizor, le-a văzut toată lumea. Nu mă mai interesează să candidez, mă interesează doar dacă ar fi candidat el”, a spus Gigi Becali pentru ProSport.

De asemenea, Becali a subliniat că decizia sa de a candida era motivată doar de dorința de a preveni candidatura lui Georgescu: „Eu am o datorie sfântă. Dacă văd un lup în piele de oaie sau un proroc mincinos, trebuie să îi atenționez pe oameni, pentru că mi-a dat Dumnezeu darul să înțeleg mai bine despre credință.”

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri