Gheorghe Hagi – Adevăratul Farul a fost cel din meciul cu Craiova

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 22-09-2023

Actualizat: 22-09-2023

Article thumbnail

Sursă foto: eurosport.ro


Gheorghe Hagi, antrenorul echipei Farul Constanţa, a fost mulţumit de evoluţia echipei sale în meciul câştigat vineri, la Bucureşti, în faţa formaţiei Dinamo, scor 2-0, potrivit news.ro.

„În prima repriză am încercat să jucăm fotbal, a venit golul, apoi a fost eliminarea şi a trebuit să jucăm în apărare, să luptăm, aşa cum le-am scris pe tablă înaintea meciului. Nu sunt supărat pentru eliminare, nici nu am văzut-o şi nu ştiu dacă a fost sau nu eliminare. Avem  nevoie de victorii, să suferim, să luptăm, să stăm bine în teren. Adevăratul Farul a fost cel din meciul cu Craiova. Noi nu suntem obişnuiţi să jucăm din trei în trei zile, dar acum învăţăm să facm faţă.

Marţi, or să joace toţi cei care nu au fost astăzi”, a declarat Gheorghe Hagi.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri